Erori în baremul de corectare de la concursul pentru directori

Scris de Vasile Nechita, 18 octombrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Reprezentanţi ai profesorilor atrag atenţia, într-o scrisoare adresată ministrului Educaţiei, că au fost mai multe erori de redactare a itemilor de la concursul scris pentru funcţiile de directori de şcoală. Spre exemplu, ei spun că unii dintre itemi nu au avut nicio legătură cu învăţământul preuniversitar de stat (itemii 22 şi 23), în care li se solicită candidaţilor inclusiv să calculeze profitul, în condiţiile în care învăţământul este, prin lege, nonprofit.

Sau situaţii în care au existat erori în baremul de corectare – un exemplu în acest sens este itemul 46, unde, potrivit şablonului, răspunsul corect ar fi fost litera b, în loc de litera a, după cum prevede chiar Legea Educaţiei: „Educaţia şi formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini”.

Deci, răspuns corect este a (cunoştinţe, abilităţi, aptitudini), iar nu lit. b (cunoştinţe, abilităţi, atitudini), atrag atenţia profesorii.

În consecinţă, Federaţia Sindicatelor Libere din Educaţie „Spiru Haret” spune că „se impune reglementarea posibilităţii pentru candidaţii care nu au obţinut nota 7.00 de a susţine încă o dată proba scrisă în cadrul sesiunii speciale din 28 octombrie 2021”.

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 19 octombrie 2021, ora 12:55

    Ce mai conteaza,…, nu chiar Tatucu vostru Werner presedinte – ( cel mai iubit fiu al poporului ) de 7 ani locatar al Cotroceniului a recunoscut ca statul roman a esuat, adica este una esuata ???…… La fel ca si cu Eroii neamului,

    Erori au fost, erori sunt încă
    Şi-or fi, în neamul românesc,
    Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
    Românii orişiunde cresc.

    Fuhrer Werner dupa cartile Primul Pas si Pas cu Pas, va pregateste ultima carte si anume : Pas Indarat/Esuat !…..( se trage cortina si ultimul pune lacatul… )

  2. Babacu a spus: 19 octombrie 2021, ora 11:38

    „in care li se solicită candidaţilor inclusiv să calculeze profitul, în condiţiile în care învăţământul este, prin lege, nonprofit” .
    Motive puerile, un director de scoala trebuie sa aiba minime cunostinte de economie. Daca asta e nivelul atunci e trist. Probabil ca astia sint interimarii promovati de PNL si USR, ghinionul lor este ca acum trebuie sa dea examen.

  3. eugen a spus: 19 octombrie 2021, ora 11:11

    sa le fie rusine

  4. SoGolan a spus: 19 octombrie 2021, ora 07:27

    Ideea era că li s-a cerut să calculeze ceva! Sau şi acest lucru este eroare? Chiar şi treaba aceasta îmi spune nivelul lor!

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517