Image 1
Image 2

Emisiune despre sâmbra tradiţională, la Informaţia TV

Sambra Bixad
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sambra Bixad
Sambra Bixad

Sâmbra, potrivit Dexonline, este întovărăşire în vederea alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. Acest obicei se transmite din generaţie în generaţie în majoritatea satelor şi comunelor din Oaş. Nu sunt puţine aşezările oşeneşti în care proprietarii de oi se asociază şi apoi organizează sâmbra tradiţională, la care sunt şi numeroşi invitaţi din familiile oierilor sau/şi prieteni ai acestora.

Obiceiurile au fost preluate în parte de festivalul folcloric denumit “Sâmbra Oilor”, sărbătoare care se va marca pe 7 mai, la Huta Certeze. Zeci de familii au participat joi, 27 aprilie, la ultima sâmbră, probabil a opta, organizată în comuna Bixad de către Gheorghe Mărcuş, cel care a fost gazda stânei. Cu câteva zile înainte de petrecere, proprietarii de oi şi-au dus oile în turmă atât pentru a le păşuna împreună, cât şi pentru a fi mulse. Asta după ce au tăiat ori vândut mieii. Pe dealul Măgura, aproximativ 100 de persoane, inclusiv invitaţi din Ucraina, au asistat la sâmbra tradiţională. Mulţi privitori curioşi. După alesul oilor, fiecare proprietar şi-a muls animalele, a fost măsurat laptele, apoi închegat cu “rânză” de miel, fiind obţinut caşul. N-au lipsit nici trâmbiţaşii, ceteraşii, bucatele alese pregătite cu acest prilej. Despre petrecere să nu mai vorbim.

Detalii privind sâmbra despre care facem vorbire puteţi afla urmărind sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 20, şi în reluare duminică dimineaţă în jurul orei 8, pe postul de televiziune Informaţia TV (ITV), emisiunea “Viaţa la ţară” cu Ioan Aniţaş. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with