Image 1
Image 2

Emil Boc, susţinut din PNL pentru funcţia de prim-ministru

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Emil Boc
Emil Boc

Deputatul PNL Dan Cristian Popescu a transmis, joi, că i-ar susţine pe Emil Boc sau Roberta Anastase pentru funcţia de prim-ministru, în cazul în care decizia partidului va fi de a-l nominaliza pe unul dintre cei doi în fruntea Guvernului.

”Dacă ar fi fost cazul, dvs l-aţi fi susţinut pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de prim-ministru?”, l-a întrebat un jurnalist pe Dan Cristian Popescu.

”Dacă dl MRU ar fi fost candidatul PNL, da, dacă nu, nu”, a răspuns deputatul, care a precizat: ”Dacă ar fi fost candidatul susţinut de PNL”.

Chestionat în continuare, liberalul a transmis că ”îl consideră competent pe MRU pentru funcţia de premier”. Întrebat dacă îl consideră competent pentru această funcţie şi pe Emil Boc, a răspuns: ”Dacă ar fi candidatul PNL, da”.

”Dacă dna Roberta Anastase ar fi propusă de PNL pentru funcţia de prim-ministru, aţi susţine-o?”, a insistat jurnalistul, citat de dcnews.

”Aş susţine reprezentantul PNL, oricine ar fi”, a venit replica lui Dan Cristian Popescu.

Întrebat dacă, în situaţia în care Traian Băsescu ar fi în PNL, l-ar susţine, pe cale de consecinţă, pentru funcţia de premier, deputatul liberal a revenit: ”Nu oricine ar fi, pentru că PNL nu ar susţine pe oricine. Pe dl Traian Băsescu nu! Eu vă garantez că Roberta Anastase, Emil Boc sau Traian Băsescu nu vor fi candidaţii PNL pentru prim-ministru”.

Pe de altă parte, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a explicat, joi seara, cine sunt oamenii din partid care nu vor face sub nici o formă parte din viitorul Guvern liberal.

”Oameni care au fost în varii guverne liberale, democrat-liberale, asupra cărora electoratul are îndoieli majore din pricina unor măsuri mai mult sau mai puţin inspirate nu se vor găsi în Cabinetul Predoiu”, a explicat Alina Gorghiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with