Image 1
Image 2

Două etape din Campionatul European CEC ORI Cup în Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Și-au anunțat prezența echipaje din cinci țări

raliuAnul acesta, competițiile automobilistice nu au lipsit din Satu Mare. S-au bucurat de un real succes, am avut etape interesante de rally sprint și un concurs spectaculos la Luna Șes de viteză pe traseu montan. La sfârșitul acestei săptămâni se vor organiza două etape din Campionatul European CEC ORI Cup și Cupa “Someș-Oaș” ediția a 30-a. Concursuri de îndemânare și orientare la care vor participa zeci de echipaje din mai multe țări.

Acestea sunt organizate de ACR Satu Mare, CS Auto-Karting Rider’s cu sprijinul Primăriei Satu Mare și Serviciului Poliției Rutiere. Etapele 5 și 6 din Campionatul European cuprind cinci probe de îndemânare și trei probe de orientare. Din câte ne-a declarat David Seletye, directorul ACR Satu Mare, s-au înscris 14 echipaje din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, iar din România vom avea piloți veniți din Timișoara, Cluj-Napoca, Brăila și din Satu Mare.

Totul va începe vineri seara, când de la ora 20.00 se va desfășura prima proba de orientare, după care de la ora 21.00 avem prima rundă de îndemânare la Poligonul ACR. După aceasta, echipajele vor porni într-o nouă probă de orientare urmată de una de îndemânare la același poligon. Concursul continuă sâmbătă de la ora 9.00, când pe Bulevardul Transilvania vom avea îndemânare, după care se va pleca spre o nouă probă de orientare. Ultima îndemnânare o vom avea de la ora 15.00 la Poligonul ACR din Satu Mare, urmând ca festivatea de premiere să aibă loc de la ora 19.00.

Categoriile acestui eveniment automobilistic sunt următoarele:
– orientare pentru cei din Campionatul Est European;
– îndemanare pentru cei din Campionatul Est European;
– orientare pentru cei din România;
– Cupa “Someș-Oaș” – pentru cei din România doar la îndemânare;
– Cupa “Satu Mare” toti participanții la acest raliu clasament de îndemânare.

Sătmărenii care vor să se întreacă în probele de îndemânare sunt așteptați să se înscrie alături de prietenii lor vineri, între orele 14.00 și 17.00, la Hotelul Aurora.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with