Image 1
Image 2

Doi hackeri români au făcut ravagii în Statele Unite

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Radu Miclăuș şi Bogdan Nicolescu au fost găsiţi vinovaţi în Statele Unite de un juriu federal la 21 de capete de acuzaţii care gravitează în jurul furtului datelor de pe cardurile de credit şi a informaţiilor personale.

Cei doi români sunt acuzaţi că au infectat cu malware peste 400.000 de computere, majoritatea din Statele Unite. Malware-ul care a fost creat în 2007 a stat la baza unei scheme complexe pentru acea vreme.

Acesta infecta calculatoarele în urma deschiderii unor ataşamente la mail-uri şi prin injectarea unor false site-uri oficiale, care păcăleau utilizatorii că reprezintă diferite autorităţi (Fiscul American, Western Union etc.). În urma infectării, erau furate date financiare şi informaţii personale folosite tot pentru furt, se minau în fundal monede virtuale şi era accesată agenda de contacte în vederea infectării şi a altor computere.

Malware-ul oprea soluţiile antivirus instalate şi chiar bloca accesul la site-urile oficiale ale poliţiei şi a altor instituţii federale de protecţie.

Cei doi români, care conform Departamentului de Justiţie au furat astfel milioane de dolari, îşi vor auzi sentinţa finală pe 14 august. Ei au fost găsiţi vinovaţi la 21 de capete de acuzare, printre care fraudă, furt de identitate, spălare de bani şi trafic de mărci contrafăcute.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with