Image 1
Image 2

Dodon îi transmite lui Iohannis că ”e de bonton să se răspundă la scrisorile deschise”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă, într-o postare pe contul său de Facebook, că i-a trimis încă din primăvară o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, la care şeful statului român nu a răspuns încă.
“Domnul preşedinte Iohannis m-a vizat în una din intervenţiile sale recente, referindu-se la cum e corect să se procedeze între preşedinţi. E bine că dumnealui deja nu doar ia act de alegerea mea, ci abordează situaţia mai personal şi mai concret. Cu acest prilej, îi amintesc domnului preşedinte român Iohannis că i-am transmis încă în primăvară o scrisoare deschisă, la care Dumnealui încă nu a răspuns. Îl asigur că în calitatea mea de preşedinte ales al Republicii Moldova am aceleaşi preocupări ca şi acum jumătate de an cu privire la subiectele din acea scrisoare. Deci, îi readresez domnului Iohannis acel mesaj (…) Sper că în relaţia dintre preşedinţi e de bonton să se răspundă la scrisorile deschise”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

 

În scrisoarea deschisă, postată integral pe Facebook, Dodon îi cerea lui Klaus Iohannis să nu-i susţină pe unioniştii care promovează unirea Republicii Moldova cu România şi, chiar dacă cele două state au o relaţie foarte bună, fiecare trebuie să rămână în hotarele sale, anunţă televiziunea publică.

Reacţia preşedintelui ales al Republicii Moldova  vine după ce preşedintele român a afirmat, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de marţi, că  preşedintele ales al Republici Moldova, Igor Dodon, va înţelege “încet, încet cum se procedează între preşedinţi”, în contextul în care Dodon a cerut renunţarea la discursul unionist şi ratificarea tratatului privind frontierele. “Ştiţi că există uzanţa diplomatice, acum chiar dacă domnul Dodon nu este încă preşedintele Moldovei va înţelege şi domnia sa încet, încet cum se procedează între preşedinţi”, a declarat Klaus Iohannis.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with