Image 1
Image 2

Directorii a numeroase şcoli din judeţ au omis să solicite burse pentru elevi. Unii primari au fost surprinşi să afle că au dreptul de a decide acordarea de burse

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevii din şcolile de stat pot beneficia de burse ca formă de sprijin material, vizând atât protecţia socială, cât şi stimularea elevilor care au obţinut rezultate bune la învăţătură şi disciplină.

Bursele respective se acordă din bugetul primăriilor, la solicitarea conducerii şcolilor. În acest sens, există baza legală necesară.

Criteriile de acordare

Criteriile de acordare a burselor şcolare au fost stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ordinul 5576/2011, prin care se stabileau patru tipuri de subvenţii. Acestea sunt: burse de performanţă pentru cei care obţin premii la concursuri şi olimpiade naţionale, burse de merit pentru cei care au media generală cel puţin 8,50, burse de studiu pentru elevii care provin din familii cu venit mediu pe membru de familie cel mult egal cu salariul minim pe economie şi au media generală cel puţin 7 şi media 10 la purtare. De asemenea, se acordă şi burse sociale pentru elevii care au diverse boli sau provin din familii al căror venit mediu lunar în ultimele 12 luni nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.

Şcoli la care directorii nu au solicitat bani de burse

În judeţul Satu Mare sunt numeroase şcoli în care elevii nu vor mai putea fi stimulaţi să înveţe sau să facă performanţă şi nu vor mai beneficia nici de protecţia socială. Mai mult decât atât, poate că astfel de sume, oricât de mici, ar fi de natură să prevină abandonul şcolar, cauzat cel mai adesea de sărăcie.
Motivul este că unii directori de şcoli pur şi simplu au omis să solicite includerea sumelor necesare în bugetul primăriilor de care aparţin. În acest fel, ei au lipsit zeci sau poate sute de elevi de un drept conferit prin acte normative de instituţiile statului. Indiferent de cauzele pentru care directorii de şcoli au frustrat elevii de nişte drepturi (au fost lipsiţi de informaţiile necesare sau nu au fost dispuşi să facă eforturi pentru întocmirea documentaţiei necesare) un lucru e sigur: ei au lipsit zeci sau poate sute de elevi de un drept conferit prin acte normative de instituţiile statului.
Nici Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a făcut efortul necesar pentru a informa conducerile şcolilor despre necesitatea şi temeiul legal al acordării de burse pentru elevi. “De acum înainte voi transmite directorilor de şcoli să solicite primăriilor fonduri pentru burse, indiferent dacă acestea îşi pot permite sau nu să le acorde”, ne-a răspuns Călin Durla, şeful instituţiei, la solicitarea noastră.
Pentru a concretiza, vom spune că la şcolile gimnaziale din Viile Satu Mare, Turulung, Drăguşeni, Călineşti-Oaş, Terebeşti, Păuleşti, Acâş, Săuca, Socond, Urziceni, Valea Vinului, directorii nu au solicitat primăriilor acordarea de burse. Pentru unii primari, posibilitatea legală de a acorda burse elevilor a constituit o informaţie cu carater de noutate (edilii din Acâş, Săuca, Turulung, Viile Satu Mare, unii solicitându-ne răgaz să se consulte cu directorii de şcoli). Iată ce ne-au relatat unii dintre primarii pe care am reuşit să-i contactăm telefonic. Vasile Dinu Birtoc, Călineşti-Oaş: “Conducerea şcolii nu a solicitat includerea în proiectul de buget de sume pentru bursele elevilor”. Gheorghe Nicolae Gyakon: “Am avea posibilităţi financiare, dar directorii de şcoli din Turulung şi Drăguşeni nu au solicitat fonduri. Să vedem ce putem face la rectificarea de buget”. Szabolcs Szucs: “Directoarea şcolii nu se preocupă de aşa ceva”. La rândul său, Simona Iederan, directoarea şcolii din Păuleşti ne-a spus: “Urmează să solicităm fonduri”, iar Nicoleta Cherecheş, directoarea adjunctă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu, ne-a spus că a solicitat primăriei sume pentru burse, dar încă nu a primit răspuns”.
Desigur, sunt comune în care aceste burse nu se acordă din cauza bugetului mic, care nu ajunge nici pentru plata salariilor, chiar dacă elevii provin din familii cu venituri foarte mici.

Primării care au acordat fonduri pentru burse

Contactaţi telefonic, mai mulţi primari ne-au spus că au prevăzut în buget necesarul de fonduri cu destinaţia de burse şcolare. De exemplu, primarii: Ioan Ciuta, din Gherţa Mică, Dumitru Dorel Pop, din Odoreu, Incze Ludovic, din Halmeu, Radu Mihai Iancu, din Medieşu Aurit, Cosmin Varga, din Pişcolt, Gheorghe Jurchiş, primarul comunei Cehal. Unii primari, precum Ioan Ciuta s-a arătat binevoitor când ne-a spus: “Din toată sărăcia, le-am dat şi elevilor burse”.

Documentaţia necesară pentru a solicita bursele

Directoarea unei şcoli din judeţ ne-a relatat cum procedează pentru a obţine fonduri pentru bursele elevilor. Astfel, consiliul de administraţie a şcolii a stabilit un regulament de acordare a burselor şi gestionează fondurile alocate. Apoi, conducerea şcolii înaintează consiliul local memoriul justificativ (notă de fundamentare) privind necesarul de fonduri cu destinaţia burse şcolare. Mai sunt necesare şi declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile (acolo unde e cazul).

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with