Image 1
Image 2

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost arestat

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul Theodor Nicolescu, acuzat că, în calitate de vicepreşedinte al ANRP a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare, a fost arestat, vineri seară, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, putând fi contestată la aceeaşi instanţă, scrie Mediafax.

Procurorii DNA l-au reţinut joi pe Nicolescu, după ce Camera Deputaţilor a aprobat miercuri cererea parchetului de avizare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Procurorii DNA au extins, în 18 martie, urmărirea penală faţă de Nicolescu pentru luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.

Theodor Nicolescu este acuzat că, în perioada în care a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări.

În dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with