Image 1
Image 2

Deputaţii au fost convocaţi pentru modificarea Codului Fiscal

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Update: Camera Deputaţilor a adoptat joi, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi impozitului de 16% pe venit pentru pensii sub 2000 lei.

 

Camera Deputaţilor este convocată în sesiune extraordinară, joi, pentru modificarea Codului fiscal.

Miercuri, Comisia de buget — finanţe a Camerei Deputaţilor a decis scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.

Membrii comisiei au aprobat, cu 17 voturi “pentru” şi şapte împotrivă, raportul cu amendamente în acest sens la proiectul de lege de modificare a Codului fiscal iniţiat de fostul senator Cristiana Anghel împreună cu mai mulţi parlamentari.

Acest proiect, adoptat în legislatura trecută de Senat, prevedea neimpozitarea tuturor pensiilor şi scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate.

Preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, a propus amendarea proiectului în sensul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie neimpozitate, amendament adoptat cu 14 voturi “pentru”, cele ale PSD, şi opt împotrivă, ale Opoziţiei.

Reprezentanţii PNL au susţinut varianta iniţială a proiectului privind neimpozitarea tuturor pensiilor, în timp ce UDMR a propus ca doar pensiile speciale peste 2.000 de lei să fie impozitate, iar restul să fie neimpozitate, fără stabilirea unui plafon. Amendamentele PNL şi UDMR au fost respinse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with