Image 1
Image 2

Deputați PNL, audiați la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul liberal Dan Motreanu a fost audiat la DNA în dosarul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, el fiind citat în calitate de martor, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

“Declaraţia domnului Dan Motreanu poate avea o greutate şi aceasta va fi evaluată la sfârşit de către procurorii anchetatori. Teza probatorie pentru noi este una, a procurorilor este diametral opusă. Ce spun procurorii trebuie să şi dovedească. Eu şi la momentul acesta exprim punctul de vedere al domnului Bogdan Olteanu potrivit căruia această sumă de bani nu există decât în imaginaţia denunţătorului”, a declarat avocatul lui Bogdan Olteanu, Florin Durgheu.

 

Deputatul liberal Dan Motreanu a declarat, miercuri, la ieșire din sediul DNA, că a dat câteva scurte declarații în fața procurorilor privind organizarea și funcționarea partidului și campaniei.

“Am fost citat ca martor în dosarul lui Bogdan Olteanu. Am dat câteva scurte declarații privind modul de organizare și funcționare al partidului și al campaniei la momentul respectiv. Atât pot să vă spun acum”, a afirmat Motreanu.

 

Și deputatul Octavian Popa, vicepreședinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, s-a prezentat miercuri la DNA pentru a fi audiat.

 

Octavian Popa a declarat, la intrarea în sediul DNA, că a fost citat în calitate de martor, însă nu știe dacă este vorba despre dosarul în care este anchetat fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu.

În septembrie 2015, Dan Motreanu şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

 

Potrivit DNA, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with