Asculta acest articolPetre Tobă, ministrul de Interne, și-a dat demisia după ce DNA a cerut avizul președintelui pentru urmărirea lui penală. Nu este nici primul și nici ultimul ministru care pleacă înainte de vreme din funcție. Se mai întâmplă incidente pe drum. Dar, din păcate, sistemul nu se curăță prin plecarea unui individ. Problemele rămân. La fel și năravurile, se moștenesc de la om la om.
Ca majoritatea ministerelor, agențiilor, primăriilor, consiliilor județene, uneori mai mult decât toate, Ministerul de Interne, fiecare unitate, indiferent cum se numește și cu ce se ocupă, este un fel de stat în stat. Nimeni nu știe ce se întâmplă dincolo de garduri. Modul de comunicare cu exteriorul este de cele mai multe ori tăcerea, omisiunea, vorba în doi peri. Transparența a devenit o vorbă goală.
La noi nu există nici centralizare, nici descentralizare. Sub masca ordinelor de sus, fiecare șef face ce vrea în parohia sa. Sub masca legilor restrictive se fac cele mai multe abuzuri. Toți interpretează legile, ordinele, indicațiile verbale, cum vor. Partidele, după cum dezvăluia Vasile Dâncu, au livrat în sistem persoane slab pregătite.
Vicepremierul mai trebuia să adauge că respectivele persoane sunt și cele mai predispuse pentru acte de corupție. Ele au fost implantate în sistem cu un scop: să slujească partidul din care provin. Pe primul loc este partidul, și abia pe locul al doilea datoria față de cetățenii pe care ar trebui să-i servească.
Nu doar partidele își urmăresc interesele prin oamenii pe care-i implantează în instituții. Foarte recent, unul dintre miniștrii tehnocrați s-a gândit că dacă provine din cinematografie ar fi foarte bine să scoată o lege prin care posturile de televiziune și de internet să plătească un procent din cifra de afaceri pentru cinematografie.
Când se va întoarce în sistem, se va bucura de roadele muncii sale de ministră. Câți nu procedează la fel? Dar nu se vede. Sau se știe în cercuri foarte mici. Cam toți cei ce ocupă vremelnic o funcție își aranjează viitorul în mod “legal”.
Inventarierea problemelor nu înseamnă și găsirea soluțiilor. Pur și simplu nu mai este nimic de făcut. Președintele Iohannis spunea cu ocazia incendiului de la Colectiv că trebuie resetat sistemul. Cine să o facă? Vedem zi de zi că și cei plătiți să vegheze la respectarea legilor o încalcă. Acum le-a venit rândul celor de DIPI.
Ultimii doi miniștri de la Interne sunt urmăriți penal. Fostul șef al ANI a fost arestat. Fosta șefă a DIICOT a fost arestată. Zeci și zeci, sute de persoane, sunt scoase din Sistem, dar Sistemul rămâne același, identic cu sine de la mandat la mandat. Nu mai contează cine pierde și cine câștigă alegerile locale și parlamentare.
Dar din moment ce în alte țări democratice lucrurile merg bine, înseamnă că și la noi se poate. Ar trebui să ne întrebăm precum Lenin: “Ce-i de făcut?”. Dar nu avem instrumentele lui, și suntem departe și de scopul urmărit de el. Una dintre soluții ține, totuși, de transparență.
Dar nu “transparența” pe care și-o propune fiecare instituție în parte, ci una reală, bine stabilită prin lege. O altă soluție ar fi pușcăria, dar după cum se vede nu există atâtea locuri în penitenciare încât să acopere tot necesarul.
De unde ar putea veni salvarea? Tot de la instituții, tot de la partidele care fac legile prin oamenii lor care ajung în parlament. Eliminarea unei tobe din orchestra corupției ce cântă pe o mie de voci nu rezolvă nicio problemă, ci doar face loc altei tobe.
