Asculta acest articolAm ajuns să o auzim și pe asta: 100 de euro în România fac cât 200 de euro în Marea Britanie și cât 150 în Germania. Valoarea banilor a fost stabilită de ministrul Mediului de Afaceri, Ilan Laufer. Același ministru spunea că nu știe de ce casa lui, de 803 metri pătrați, este așa de mare pentru că “așa a fost să fie”.
Unii dintre cei mai bogați miniștri, valoarea banilor o cunoaște foarte bine acest ministru. Problema constă în explicațiile date de el.
Făcută într-un mediu diplomatic, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, afirmația acestui ministru destul de invizibil, are un dram de adevăr. Dar nu unul care ar trebui să ne bucure, ci dimpotrivă. Serviciile de la noi, zice ministrul sunt foarte ieftine în raport cu cele din Europa, la resturant, la hoteluri etc.
Ceea ce omite ministrul este că materia primă în cea mai mare parte importată din țările în care valoarea euro este la jumătatea valorii euro de la noi. Uită că taxele și impozitele sunt mai mari la noi decât la ei. Uită că din cauza acestei valori mari a euro românii își părăsesc țara plecând exact în țările în care valoarea euro este cu 50% sau cu 100% mai mare decât la noi.
Fără să vrea, din ignoranță sau nepăsare, ministrul Laufer a atins un punct vulnerabil al economiei românești: valoarea muncii, plusvaloarea extrem de mică a produselor și serviciilor noastre. Ministrul Laufer jubilează crezând că a descoperit o mină de aur, când colo nu a făcut decât să descopere sursa sărăciei.
El pare să spună “Veniți la noi, pentru că la noi totul este pe jumătate. Vă impozităm afacerile pe jumătate, vă dăm forță de muncă la un sfert, vă oferim servicii la jumătate de preț, vă lăsăm să vă exportați profiturile”.
Opiniile lui par să fie ca de la cer la pământ față de cele ale premierului care declară că nu are încredere în bănci și refuză să primească și salariul pe card.
Fără îndoială, ne aflăm la o răscruce. Am putea spune că, analizând unele declarații sau postări ale decidenților politici, ne aflăm la o răscruce aflată între ingoranță, nepăsare și dramă. Lumea noastră se împarte în felii sociale din ce în ce mai mici, mai selective. De la și așa temuta “republică a procurorilor”, care de fapt nu a existat niciodată, am ajuns în “republica bugetarilor”.
Ministrul Laufer este un bugetar. Unul care are și afaceri personale. Este absolvent al Academiei Naționale de Fizică și Sport. Nu a fost niciodată profesor de educație fizică, lucrând când în privat, când la stat, ca secretar de stat la IMM. La 33 de ani are o casă de 803 metri la Corbeanca și șapte apartamente în București. Când vezi asemenea miniștri nu este de preferat republica procurorilor republicii bugetarilor cu afaceri private?
Pe de altă parte, se poate admite că domnul Laufer este un ministru foarte capabil. Problema este că nu se prea vede ce face. Iese în față numai când zice câte o gogomănie. Cu sau fără ministru, mediul de afaceri este la fel. Nu un personaj ca Laufer este răul cel mai mare. Societatea românească este atât de prost structurată încât nu poate da decât rateuri.
Uite, recent la CNAS s-a descoperit că s-au decontat peste 7 milioane de euro pentru pacienți inventați. La Parlament s-a descoperit o divizie de postaci pentru care se plătesc 160 000 de euro. Sarcina lor este să posteze pe Facebook faptele parlamentarilor. E de preferat “republica procurorilor”. Cel puțin o vreme.
