Image 1
Image 2

De la lucrul bine spus la lucrul bine făcut

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Consultările președintelui cu liderii partidelor parlamentare promit să devină un obicei. Klaus Iohannis și-a întocmit o agendă personală pe care vrea să o impună în fața guvernului și parlamentului. Privind mai atent, se poate observa că temele propuse pentru discuție coincid cu cele din campania prezidențială. În primul rând și-ar dori să mulțumească Diaspora, fiind convins că a câștigat datorită românilor din străinătate. În realitate, statistic, voturile decisive nu sunt ale celor care nu au putut vota.

Scandalul iscat în țară i-a adus victoria. Nu trebuie ignorat nici votul negativ anti-Ponta, nici faptul că un candidat de stânga nu poate aduna 50% din opțiuni. Este un blestem pe care PSD va trebui să și-l asume. Probabil este o târzie reacție la ororile regimului comunist, PSD fiind socotit într-un fel continuatorul PCR.

Un alt punct important pe agenda președintelui este regionalizarea. Încă de pe vremea când era primar, Klaus Iohannis se zbătea să facă din Sibiu capitala regiunii, la concurență cu Brașovul și Alba Iulia. Regionalizarea este o poveste veche și ar fi o minune dacă s-ar realiza dintr-o dată, doar pentru că o readuce la ordinea zilei noul președinte.

Despre un consens pe temele discutate nu se poate vorbi, atâta vreme cât partidele nu au stat la masa verde. Fiecare partid s-a prezentat separat, urmând ca președintele, singurul fir roșu care le unește, să tragă concluziile. Aparent, toți participanții au ajuns la un consens. Dar cum ar putea fi puse toate partidele să tragă la aceeași căruță, în aceeași direcție, atâta vreme cât președintele Iohannis nu ascunde că ar dori plecarea PSD de la guvernare? Inevitabil se va ajunge la confruntare deschisă. De partea cui va fi președintele?

După demisia lui George Maior, la conducerea SRI s-au vehiculat câteva nume: Gabriel Oprea, Teodor Atanasiu, George Scutaru. Dacă în locul directorului SRI va fi propus Gabriel Oprea, odată cu plecarea lui din guvern nimeni nu mai poate garanta rămânerea UNPR în actuala coaliție de guvernare. Această manevră l-ar plasa pe Klaus Iohannis în rândul marilor jucători politici. A promis însă că nu va fi un președinte-jucător. Prin urmare Gabriel Oprea are șanse mici să fie numit director SRI.

Consultările de la Cotroceni sunt interesante în sine. PSD, primul partid intrat la consultări, a propus reducerea numărului de parlamentari, 300 de deputați și aproximativ 100 de senatori. Intrat al doilea, PNL a propus un număr de 200 de deputați. De aici se poate deduce că Palatul Cotroceni devine un teren de competiție între partide. În măsura în care propunerile vor fi puse în practică se va vedea cât de pragmatic este Klaus Iohannis. Până acum lucrurile doar par să fie bine proiectate. De la lucrul bine spus la lucrul bine făcut mai este cale lungă.

După ce se va înțelege mai bine modul de gândire al președintelui, partidele vor ști cum să acționeze. Există riscul ca distanța dintre lucrul bine spus și lucrul bine făcut să nu fie parcursă până la capăt. Consultările seamănă mai degrabă cu o competiție de imagine decât cu o ședință de lucru. Fiecare partid  face propuneri care cred că vor fi pe placul alegătorilor.

Sunt sau nu hotărâte să le pună vreodată în practică? Cel mai probabil PSD trage de timp pentru a vedea cum va evolua președintele Iohannis. PNL este în faza în care își croiește un program, iar consultările la Cotroceni îl ajută să se apropie de electorat mai ușor decât o face prin conferințe de presă sau declarații politice.

EDITORIAL-DUMITRU-PACURARU

La moartea a doi mari scriitori

Vestea că Adam Puslojic, marele poet român născut în Serbia, a încetat din viaţă, mi-a dat-o Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. L-am anunţat, la rândul meu, pe George Vulturescu, mereu la curent cu ce se mai întâmplă în lumea literară. Nu ştia. Nu a apărut nicăieri, a spus poetul sătmărean.

IFPLUS

Cultura indignării generalizate

Se va schimba lumea concomitent cu distrugerea unui segment al ei? Eforturile politice de evitare a conflictelor au devenit cu atât mai importante cu cât criza planetară a apărut exact în perioada în care ....

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

Între Moscova și Bruxelles

La prima vedere Viktor Orban lansează un atac necruțător la adresa UE, în realitate premierul Ungariei exprimă un punct de vedere împărtășit de foarte multă lume.