Asculta acest articolPe seama descoperirii Americii se pot face multe glume de genul ” Dacă nu era descoperită nu exista”, dar nimănui nu i-a trecut prin cap să se răzbune pe celebrul navigator. Membrii organizației Mișcarea Indiană Americană l-au găsit vinovat și l-au decapitat. În ritmul în care se desfășoară violențele în Statele Unite se va ajunge și la dărâmarea simbolurilor care amintesc de prima incursiune a omului pe Lună?
Englezii nu s-au lăsat mai prejos și au trecut și ei la fapte vandalizând statuia lui Winston Churchill. Fostul prim ministru care a condus Marea Britanie în timpul celui de-al doilea război mondial este inclus pe lista personalităților rasiste.
Puține generații au șansa să vadă statui și monumente dărâmate. Revoluția franceză a început prin distrugerea simbolurilor, de la Bastilia la portretele regilor, operele de artă, înțelese ca expresii ale unei puteri discreționare.
Românii în 1989 s-au răcorit arzând portretele dictatorului Ceaușescu, pentru ca apoi să treacă în mod sistematic la distrugerea a tot ce aducea aminte de regimul totalitar.
În mod spectaculos, fără proteste, cu mare grijă, a fost ridicată de pe piedestal statuia lui Lenin din fața Casei Presei din București, în martie 1990. Demolarea a durat vreo câteva zile, timp în care lumea se aduna să privească. I-am luat atunci un interviu lui Ion Caramitru. Inițiativa nu pornise din partea ministerului Culturii. Un macaragist din Brașov a pornit de unul singur la acțiune. Desigur, nu a fost amendat, dar omul s-a sinucis după vreo 3-4 ani de la temerara lui acțiune.
Deși pot fi considerate deja antichități, după 30 de ani încă mai există mici acțiuni de distrugere a artefactelor comuniste.
Când se dărâmă statuile miroase a revoluție. Dacă a fost dărâmată statuia celui care a descoperit America, va veni vremea să fie dărâmată și statuia primului om care a pășit pe Lună?
Privite prin prisma omului de rând, a cetățeanului onest care-și vede de viața și familia lui, sunt greu de înțeles acțiunile protestatarilor apăruți în plină criză de pandemie.
Numind viața de dinainte de criza de pandemie “normalitate”, tânjind după ea, de ce ar dori cineva să schimbe lumea după care ne pare rău? O explicație plauzibilă ar fi că lumea de dinainte de pandemie nici măcar în SUA nu era chiar atât de bine construită cum părea.
Nici Marea Britanie, țara spre care se îndreaptă foarte mulți concetățeni de-ai noștri pentru a-și făuri o nouă viață, nu este lipsită de contradicții, de frământări sociale.
Sunt suficiente aceste explicații? Desigur, nu sunt suficiente. Lumea în întregul ei nu se află în pragul unei revoluții, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani în rândul țărilor din blocul socialist sau comunist. Acum este vorba doar despre mici grupuri rebele, cu orientare de stânga, scăpate de sub control. Au aceste grupări organizații similare în România?
În spațiul anglo-saxon, în SUA și Marea Britanie, au fost vandalizate statuile lui Columb, Jefferson, Churchill etc. Presupunând că protestele se vor extinde și la noi, împotriva căror statui și monumente își vor descărca mânia? Nu prea mai avem ce distruge pentru că, după dărâmarea monumentelor ce aminteau de comunism, nu am pus mare lucru în loc. La noi, dacă vor izbucni proteste, există mai degrabă dorința de a violenta persoane în carne și oase. Fostul președinte Traian Băsescu se străduiește să tragă semnale de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă clanurile de romi. Nu cumva ar putea fi considerată această atenționare o atitudine rasistă?
Când lumea trece prin perioade excepționale ne putem aștepta la orice. Pasul de la rațiune la nebunie trece prin pandemie. Avem un exemplu de percepție radicală în modul în care partidele abordează problema prelungirii sau anulării stării de alertă. Așadar, ne putem aștepta la orice.
