Image 1
Image 2

Daniela Bălu, director adjunct al Muzeului Judeţean, la ceas aniversar

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Daniela Bălu, director adjunct al Muzeului Judeţean Satu Mare, se află azi, 29 ianuarie, la ceas aniversar. Absolventă a facultăţii de Istorie din Iaşi, şi-a obţinut doctoratul în 2010 la Institutul de Istorie “George Bariţiu” din Cluj-Napoca.

Daniela Bălu lucrează la Muzeul Judeţean din 1986. A fost pe rând supraveghetor, bibliotecar, şefa Secţiei de Istorie, director adjunct în perioadele 1996 – 2001 şi din martie 2007 şi director general în perioada 2001 – 2005. Aşadar face parte din conducerea instituţiei de aproximativ 21 de ani. De-a lungul timpului a avut o activitate extrem de bogată, din care punctăm câteva repere: organizator şi coorganizator a 56 de expoziţii cu caracter naţional şi internaţional, a 48 de simpozioane naţionale şi internaţionale, autor a zeci de publicaţii şi studii de specialitate, cărţi ştiinţifice şi cataloage de popularizare a patrimoniului cultural, coordonator şi participant la 13 programe de cercetare pluridisciplinară etc.

S-a implicat de asemenea în organizarea mai multor manifestări de suflet pentru românii din Satu Mare, dar şi de dincolo de Tisa. Cu ocazia zilei de naştere, Informaţia Zilei şi Informaţia TV îi urează multă sănătate, succese în activitate, alături de tradiţionalul

“La mulţi ani!”

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with