Image 1
Image 2

Dacia a depășit pragul de 500.000 de vehicule vândute

Dacia a depasit pragul de 500.000 de vehicule vandute in intreaga lume
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Dacia a depasit pragul de 500.000 de vehicule vandute in intreaga lume
Dacia a depasit pragul de 500.000 de vehicule vandute in intreaga lume

Dacia a depășit pragul de 500.000 de vehicule vândute în lume, în 2014, iar în România a înregistrat o creștere a vânzărilor și își consolidează poziția de lider pe piața auto, cu o cotă de peste 31%, a anunțat, luni, Jan Ptacek, directorul general al Renault Commercial Roumanie.

‘Anul 2014 a fost un an excepțional pentru Dacia, cu vânzări totale de 511.465 unități. Confirmăm astfel trendul pe care Dacia s-a angajat cu mai mulți ani în urmă’, a spus Ptacek, într-o conferință de presă.

Pentru 2015, Jean Ptacek a anunțat lansarea versiunilor Stapeway ale modelelor Lodgy și Dokker.
‘După înnoirea ofertei sale de produse, completată în 2014 prin introducerea seriei limitate Logan 10 ani, Dacia va lansa în 2015 pe piața din România versiunile Stepway ale modelelor Lodgy și Dokker. Totodată, procesul de modernizare a rețelei comerciale Dacia va continua’, a spus Ptacek.

Ptacek a subliniat că Dacia a înregistrat cea mai puternică creștere a vânzărilor în rândul mărcilor generaliste în Europa Occidentală.
‘Cu vânzări cifrate la 511.465 de unități, Dacia a reușit în 2014 cea mai bună performanță comercială din istoria sa. Marca românească se alătură astfel clubului restrâns al constructorilor care vând mai mult de jumătate de milion de mașini anual. Acest rezultat, superior cu 19% față de cel înregistrat în 2013, i-a permis mărcii Dacia să-și sporească prezența pe majoritatea piețelor unde este comercializată’, a arătat reprezentantul Renault România.

Acesta a calificat rezultatele din România drept o ‘performanță excelentă’, subliniind că pe o piață a vehiculelor noi care se situează în continuare sub pragul de 100.000 de unități pe an, mult sub potențialul său real, Dacia a reușit în 2014 o creștere a vânzărilor de 19%, până la 29.625 de unități, față de 24.890 vehicule comercializate în anul precedent.

‘Acest rezultat îi asigură mărcii Dacia o cotă de piață de 31,44% și consolidarea poziției sale de lider în România’, a spus Ptacek, care a precizat că fiecare model Dacia s-a situat în 2014 în poziția de lider în segmentul său.

Cu peste 11.300 de unități vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 38% din vânzările totale, Logan berlină ‘rămâne soclul mărcii Dacia în România’.

În iunie 2014, oferta Logan s-a îmbogățit cu o serie limitată intitulată Logan 10 ani. Versiunea MCV a adăugat 2.646 unități la acest total și s-a impus ca cel mai vândut model break din România. Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 6.134 unități vândute. Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină detașat segmentul B-hatch și, cu aproape 5.000 de unități, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele, arată rezultatele companiei.

Pe piețele externe, Dacia a vândut, în 2014, 481.840 de mașini, cu 19% mai multe față de anul 2013. Europa domină în clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din mașinile vândute de Dacia în 2014 au fost înmatriculate în țările europene.

Marca românească a câștigat anul trecut 0,4 puncte procentuale ajungând să dețină 2,5% din piața regiunii. Cu aproape 106.000 de unități, Franța este prima destinație de export a Dacia. Cota sa de piață se ridică la 4,88%, ceea ce o plasează pe locul cinci în topul mărcilor cele mai vândute, imediat după Volkswagen. Această performanță este susținută de succesul modelelor Duster și Sandero, acesta din urmă fiind al treilea model cel mai cumpărat de clienții particulari din Franța.

Germania ocupă locul trei în topul vânzărilor din Europa, cu puțin peste 50.000 de unități și o cotă de piață de 1,55%, urmată de Spania, cu aproape 46.000 de unități vândute și o cotă de piață de 4,7%.

Italia se situează pe locul al patrulea, cu ceva mai puțin de 40.000 de mașini vândute și o cotă de piață de 2,7%, în timp ce Algeria, Turcia și Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30.000 de unități.

În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut aproape 24.000 de unități, ceea ce situează Regatul Unit pe locul opt în clasamentul exporturilor mărcii.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with

NORD VEST PATRONATE

Șef nou peste patroni

La Zalău a avut loc luni, 20 noiembrie, o întâlnire a patronatelor din Regiunea de Nord Vest afiliate la Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR),