Image 1
Image 2

Cu o victorie, sătmărenii pot urca pe podiumul Ligii a II-a

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

FC Olimpia – Chindia Târgoviște, sâmbătă de la ora 12.30

olimpiaÎncet, încet, sezonul de toamnă al Ligii a II-a la fotbal se apropie de final. Iar până la sfârșitul turului mai sunt de jucat patru etape. Pentru  Olimpia aceste ultime patru etape sunt de foc.

Formația sătmăreană, cu un parcurs bun în această toamnă, va avea în ultimele patru meciuri adversari de valoare. Iar prima echipă întâlnită va fi Chindia Târgoviște într-un meci programat sâmbătă de la ora 12.30, pe stadionul Olimpia.

Sigur, momentan, Chindia este sub Olimpia în clasament. Dar valoarea lotului, stabilitatea financiară, fac din Chindia una din echipele tari ale campionatului. Dar noi sperăm că formația sătmărenă, și ea una din forțele campionatului, să nu se lase impresionată de cartea de vizită a echipei oaspete și să își treacă în cont cele trei puncte. Ar fi un pas important înainte pentru Olimpia.

Cât privește palmaresul dintre cele două echipe, ultimele dispute s-au încheiat cu victoriile Chindiei. Târgoviște ne-a învins cu 4-1 la Satu Mare și cu 2-0 pe terenul ei.

Altfel, la Olimpia vor reveni Florin Mureșan și Cosmin Iuhas, ambii suspendați în etapa precedentă pentru cumul de cartonașe galbene. Cum în lot nu sunt probleme de sănătate deosebite, antrenorul Olimpiei are de unde alege. Să sperăm că va găsi formula câștigătoare. Cu o victorie, sătmărenii pot urca pe podium. Cu condiția ca Sepsi să nu câștige meciul cu Suceava. Iar Mioveni stă în această rundă.

“Întâlnim o echipă cu experiență, cu jucători care joacă de 2-3 ani împreună. Terenul nu ne va avantaja pentru stilul nostru de joc. Sper să conteze absențele pe care le au, iar noi să profităm”, a declarat antrenorul Bogdan Andone, cel care alături de jucătorii Cosmin Iuhas și Silviu Pană, s-au arătat încrezători în privința obținerii victoriei.

Formațiile probabile:
FC Olimpia: Anca – Ciul (Duruș), Mureșan, Heil, Iuhas – Onicaș, Rus, Pană, Krausz, V. Pop, Ludușan. Antrenor: Bogdan Andone.
Chindia: Meilă – Pătru, C. Dinu, B. Dinu, Martac, Parghel, L. Mihai, Rosciugă,  C. Stoica, Neguț, Cherchez. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Partida de sâmbătă, programată în etapa a 16-a, nu va începe la ora 11.00 ca de obicei, ci la ora 12.30 datorită transmiterii  ei la Digi TV.

Arbitrii: Florin Andrei (Târgu Mureș) la centru, Ovidiu Arusoaie (Piatra Neamț) și Adrian Vornicu (Iași) la cele două margini, Rareș Vidican (Oradea) rezervă. Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava), Viorel Vancea (Oradea).

Programul etapei:
Sâmbătă, 12 noiembrie
• Clinceni – FC Brașov (11.00)
• Oradea – Metalul Reșița (11.00)
• CS Afumați – Dacia Brăila (11.00)
• Dunărea Călărași – Berceni (11.00)
• Tărlungeni – CS Balotești (11.00)
• Juventus – CSM R.Vâlcea (ora 12.00)
• FC Olimpia – Chindia (12.30)
Duminică, 13 noiembrie
• Sepsi – Suceava (11.30)
• UTA – ASU Politehnica (14.00)
• CS Mioveni stăpicture-1

4 comentarii

  1. Pe langa “antrenorii” pe care i-am avut in ultima vreme – Csik si Bolba – Andone e Mourinho, crede-ma. Daca nu ma crezi pe cuvant ai putea compara si tu – chiar nu-i greu, si nici macar de memorie prea lunga nu ai nevoie: in primavara, cu un lot mai valoros decat cel de azi, luptam din greu pt evitarea retrogradarii, iar azi incepem sa ne gandim la meciuri de baraj pt promovarea in prima liga. Asta in pofida faptului ca intre timp s-a trecut la o singura serie de “B” si, pe langa fortele de anul trecut ale seriei vestice -UTA, Targoviste, Mioveni, Brasov,- au venit de dincolo echipe importante gen Calarasi, Suceava sau Braila, plus altele, cu bani, din jurul capitalei: Juventus, Afumati sau Clinceni. Doar ultima dintre ele (locul 14!) ii numara in lot pe Predescu, Matache, Lemnaru sau Costin Gheorghe, fotbalisti care si-au facut un nume in prima liga de la noi. In plus, mai avem doi “adversari” de temut: terenul foarte prost (care impiedica jocul combinativ al Olimpiei) si arbitrajele (cu Brasovul, cu Mioveniul, cu Afumatiul sau cu Juventus s-au pierdut puncte importante din cauza unor penalty-uri inventate impotriva noastra sau altele care ni s-au refuzat).

  2. Sper sa invingem maine si sa nu mai parasim podiumul pana la iarna. Pe urma daca ar reveni la vatra cativa dintre “fiii risipitori” ai Satmarului (iar din astia avem destui: Curileac, Tincu, Brata, Salageanu, Ene, etc) am putea sa ne transformam in favoritii la lupta pentru promovare, mai cu seama ca pe banca avem un antrenor -Bogdan Andone- care ramane excelent chiar daca nu prea e inghitit de multi “suporteri” ai Olimpiei.
    Haide OLI !!!

  3. Sper sa invingem maine si sa ajungem pe locul trei, apoi sa nu mai parasim podiumul pana la iarna. Poate atunci vor reveni la vatra cativa dintre fiii risipitori ai Satmarului (Brata, Tincu, Curileac, Ene, Salageanu sunt doar cinci dintre ei). Daca trei sau patru dintre ei ar veni acasa cred ca am deveni mari favoriti la promovare, mai ales ca avem si cel mai bun antrenor al ligii secunde. Pacat ca nu avem si un gazon pe masura acestui antrenor, care va mai arata multe in fotbalul romanesc.
    HAIDE OLI!!!

Lasă un răspuns

Connect with