Image 1
Image 2

CS Satu Mare a luat argintul în proba echipelor de la Campionatul Național de tineret la spadă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După argintul cucerit de Adam Macska (CSM Satu Mare) în proba individuală, scrima sătmăreană a devenit vicecampionă și în proba echipelor din cadrul Campionatului Național de tineret (U23).

Întrecerea echipelor s-a desfășurat duminică în sala de sport LPS “Petrache Trișcu” din Craiova. La start s-au prezentat 10 formații, una dintre ele fiind CS Satu Mare (foto – stânga) alcătuită din: Alexandru Oroian, Tudor Surducan, Marton Szep, Balazs Szilagyi.
CS Satu Mare a început campionatul în forță, a învins cu 45-19 pe CS UNEFS București. Un meci mai greu a avut în semifinale, dar unde a dispus de Dinamo București, scor 45-43. A urmat ultimul act în care CSU Craiova s-a impus cu 45-31, iar sătmărenii pregătiți de Nagy Lehel, Francisc Csiszar și Simona Surducan au urcat pe treapta a doua a podiumului.

Campionatul Național de tineret a continuat luni cu proba individuală la feminin. Dar cluburile sătmărene nu au avut reprezentante la această categorie de vârstă. Iar Amalia Tătăran (Dinamo) și Greta Vereș (Steaua) au devenit din acest an senioare cu acte în regulă, fiind născute în anul 1994. Totuși în concursul de luni, care a reunit 47 de spadasine, am avut-o pe sătmăreanca Teodora Coste (Steaua). Aceasta a terminat concursul pe locul 14. Campionatul de tineret se termină marți cu proba feminină la echipe.

Benjmin Bodo, locul 16 la Barcelona

În weekend a avut loc la Barcelona o etapă satelit de Cupă Mondială la floretă masculin, iar printre cei 104 băieți prezenți l-am avut și pe sătmăreanul Benjamin Bodo, legitimat la CSU Poli Timișoara.

Fostul sportiv de la CS Satu Mare a terminat concursul pe locul 16.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with