Image 1
Image 2

Comuna Călineşti şi-a plătit jumătate din datorii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Dinu Birtoc, primarul din Calinesti
Dinu Birtoc, primarul din Calinesti

Consilierii locali PSD nu vor să aprobe planul de redresare

Primăria Călineşti-Oaş a reuşit să achite în luna mai 2018 suma de 4,6 milioane lei datorată creditorilor din totalul de

10,9 milioane lei. Astfel s-a făcut primul pas spre ieşirea din faliment a comunei.

Edilul Dinu Vasile Birtoc declară că planul de redresare prevede achitarea în 2019 a unei tranşe de 4,2 miliaone lei, iar în 2020 încă 2,1 milioane lei.

Plan de redresare aprobat în 15 martie 2018

Călineşti-Oaş este singura comună din judeţul Satu Mare aflată în insolvenţă. Problemele au început după ce Ministerul Agriculturii a constatat, pe vremea fostei administraţii în fruntea căreia se afla Gheorghe Copil, nereguli la un proiect de infrastructură cu fonduri europene, în valoare de două milioane de euro.

În aceste condiţii, în 2015 comuna a intrat în faliment şi astfel conturile şi mai multe bunuri proprietate privată ale unităţii administrativ-teritoriale au intrat sub sechestru.

Mai exact, unitatea administrativ-teritorială are de plătit pentru operaţiunile făcute cu fonduri europene nerambursabile suma de 9.131.390 lei, iar datoriile comerciale sunt în valoare de 1.298.561 lei.

Timpul a trecut, iar la aproape trei ani de atunci planul de redresare financiară a fost aprobat de judecători în 15 martie 2018 şi astfel datoriile trebuie plătite până în primul trimestru al anului 2020. “Am avut un excedent adunat din 2012 şi până în prezent de aproximativ şase milioane lei.

 

Continuarea o puteţi citi în ediţia tipărită din data de 16 mai.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with