Asculta acest articol
Trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord şi-a adăugat la portofoliul de colaboratori, deja impresionant, un nume mare al regiei de teatru româneşti, nu doar în privinţa trupelor maghiare: Bocsardi Laszlo, laureat UNITER.
Activitatea cunoscutului regizor s-a legat în ultimii ani de Teatrul “Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, iar sătmărenii au avut ocazia să vadă două din montările de mare anvergură realizate de domnia sa acolo, ambele din creaţia lui Moliere: “Mizantropul” şi, mai recent, “Avarul”. Se cunoaşte preferinţa lui Bocsardi pentru texte consacrate şi decoruri minimaliste, ca şi migala cu care-şi pregăteşte spectacolele, dovadă că şi acum a venit însoţit de echipa sa tehnică. Iar spectacolul cu “Comedia erorilor” de Shakespeare reprezintă întru totul maniera şi viziunea sa despre felul în care clasicii trebuie să arate în teatrul secolului XXI.
Confuzii şi profunzimi
“Quiproquo”-ul, generarea comicului prin confuzii între personaje, este un loc comun în dramaturgie încă din antichitate. De altfel Shakespeare şi-a bazat “Comedia erorilor” pe două comedii antice ale lui Plaut, iar premiera a avut loc în 1594, textul fiind publicat în colecţia “First Folio” din 1623, la şapte ani după moartea dramaturgului. Piesa s-a bucurat de succes de la bun început, şi nu doar datorită comicului destul de grosier în fond, ci mai ales graţie unor monologuri foarte bine scrise şi unor scene deloc lipsite de profunzime, care anunţă marile succese de mai târziu ale carierei autorului.
Povestea e aproape neverosimilă: regăsirea a două perechi de gemeni, în fiecare unul fiind stăpân şi celălalt servitor, purtând acelaşi nume, fapt care generează o avalanşă de încurcături, care până la urmă se termină cu bine, nu înainte ca nervii tuturor să fie întinşi la maximum. Şi pentru ca toată lumea să plece fericită de pe scenă, şi din teatru, se întâmplă şi miracolul regăsirii între părinţii care s-au pierdut unul de altul în urmă cu zeci de ani. Subiect clasic de comedie. Dar aici personajele au ceva în plus: o autenticitate dată de pana unui autor fin cunoscător al sufletului uman, care-şi conduce cu mână sigură ţesătura narativă. Nu e o piesă mare, dar oferă ceea ce oamenii aşteaptă de la teatru: amuzament şi trăire catartică. De aceea supravieţuieşte şi azi comedia bulevardieră, de aceea există sitcomuri. Ne place să râdem. De preferinţă, cu tâlc.
Magia unei simple scânduri
În “Mizantropul” o oglindă reflecta scena spre public. “Avarul” avea un decor cu cel puţin patru planuri. Acum Bocsardi şi scenograful Bartha Jozsef simplifică lucrurile la maximum: decorul e o scândură şi un perete. Banyai Tamas, designerul luminilor, a făcut restul: aruncă umbre, marchează prin hebluri rupturile, încât totul pare un film aflat în faza dinainte de montaj. Costumele realizate de Kiss Zsuzsanna aduc o notă modernă în acest spectacol aparent atât de fidel tradiţiei. Muzica lui Boros Csaba punctează momentele de efect, iar numărătoarea ciclică dintr-un colţ al scenei ne spune că asistăm la o poveste fără sfârşit.
La drept vorbind, Dioszegi Attila şi Nagy Csongor Zsolt nu prea arată a gemeni. Primul e mai plinuţ, mai grobian în personaj, mai “băiat de cartier”. Al doilea e mai dezinvolt şi cu aură dandy. Dar îşi poartă cu bine rolurile. Mult mai bună e asemănarea între cei doi valeţi, jucaţi de Orban Zsolt şi Bodea Tibor cu multă vervă comică. Pe Nagy Orban nu l-am văzut de mult atât de concentrat cum e acum în rolul bijutierului Angelo, iar veteranul Bessenyei Istvan ne oferă un monolog savuros.
Vedeta montării ni se pare însă Moldovan Blanka, creând o figură feminină ultragiată foarte sinceră (şi sexy) în rolul soţiei Adriana. Budizsa Evelyn e parcă prea timidă în rolul surorii Luciana, nici chiar în scena seducţiei nu dă tot ce ar putea, probabil inhibată de regie. Kovacs Nikolett e o apariţie spectrală în rolul lui Solinus, puţin prea teatrală, impresie accentuată de machiaj, iar Rappert-Vencz Gabor e un Egeon extrem de asumat, o apariţie memorabilă. Doamna Mehes Kati e din nou excelentă în rolul scurt al Emiliei, iar Keresztes Agnes face un joc de efect întruchipând-o pe curtezana parşivă. Nagy Tamas e o prezenţă fulgurantă, Frumen Gergo un soldat disciplinat, iar spectacolul curge sacadat din heblu în heblu spre un final o idee prea lungit şi demonstrativ.
ZIUA NAȚIONALĂ LA SATU MARE
Fii primul care comentează