Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Când doi titani se luptă, luptătorii de rând se pitesc pe unde pot. Dacă nu-i putem numi “titani” pe ministrul Justiției și pe procurorul general al României, atunci pe cine să-i numim ca atare? Ei se află în vârful piramiei trofice a Justiției, acea femeie legată la ochi, cu o balanță perfect echilibrată în mână.

Tudorel Toader și Augustin Lazăr. Doi juriști de mare clasă. Două somități în materie. Formal, independenți politic, dar fiecare apărat de una dintre cele două tabere politice. Sau, am putea admite, revendicat de câte o tabără politică.

Tudorel Toader a fost desemnat ministru în guvernul PSD-ALDE fără să fie membru de partid. Augustin Lazăr a fost propus în funcția de procuror general în timpul guvernului Cioloș și numit în funcție de președintele Klaus Iohannis.

Așadar, din punct de vedere politic, fiecare dintre ei a fost asumat de o tabără. În această fază a meciului fiecare are susținătorii lui. PSD și ALDE îi dau dreptate lui Tudorel Toader, în vreme ce PNL și USR sunt alături de Augustin Lazăr. Tot aici ar trebui să-l includem și pe președintele Iohannis.

Lista semnată de magistrații care își arată susținerea față de procurorul general nu o ia nimeni în seamă. Deciziile le iau alții, factorii politici, cum se spune. Dacă femeia care reușește să țină balanța dreaptă chiar legată la ochi ar exista în realitate, oare cui i-ar da dreptate?

Când îl asculți pe ministru, îi dai dreptate. Când vorbește procurorul general și lui îi dai dreptate. Și unul și altul este la fel de convingător.
Dar legea, la fel ca în cazul procurorului șef al DNA, pare să fie de partea ministrului. În ciuda opoziției președintelui, până la urmă Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcție.

CCR i-a forțat președintelui mâna și acesta a semnat decretul de revocare.
Procedura este la fel în cazul procurorului general. Istoria nu se repetă punct cu punct. Dacă de data aceasta deznodământul va fi altul? Ce șanse sunt ca procurorul general să rămână pe funcție?

După evaluare, raportul este clar, fără echivoc. Există un precedent, la DNA. Singurul lucru care se poate schimba este atitudinea președintelui. După revocarea șefei DNA, președintele și-a pierdut popularitatea în rândul societății civile, a protestanților, a partidelor de opoziție.

Figura se repetă. Va avea președintele curajul să procedeze altfel?
Există, totuși, o mică-mare diferență. De data aceasta face parte din caz. Numele lui este vehiculat în dosarul de candidatură al procurorului general.

Acest lucru îl pune într-o situație dificilă. Dacă nu-l revocă se va spune că are o datorie față de procurorul Lazăr. Dacă îl revocă va trezi nemulțumirile susținătorilor săi.
Pe de altă parte, PSD amână remanierea. Poate așteaptă finalul luptei ministrului Toader.

Este posibil ca și el să fie pe lista remaniaților. Liviu Dragnea nu pare să fie foarte mulțumit de ritmul în care se mișcă singurul ministru neafiliat din guvern. Și-ar fi dorit ca acesta să formuleze și să promoveze legea amnistiei și grațierii.

Tudorel Toader își joacă rolul cu o abilitate de mare politician. Nu-i lipsește nici inteligența, nici malițiozitatea pentru a fi un adversar de temut.

Practic, de când a fost numit ministru ține agenda publică, atrage atenția opiniei publice asupra problemelor din Justiție, și implicit asupra problemelor juridice ale lui Liviu Dragnea.
Dacă nu este deja pe lista miniștrilor propuși pentru remaniere, cazul său cu siguranță s-a discutat în PSD.