Image 1
Image 2

5 români morţi şi 3 răniţi într-un accident lângă Viena. Este un mort şi din Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cinci cetăţeni români au murit iar alţi trei au fost răniţi într-un accident care a avut loc lângă Viena, informează un comunicat de presă al MAE.

UPDATE 21.15: Este o victimă şi din Satu Mare.  Potrivit unor surse ste voba şoferul microbuzului, Costel Ardelean, un tânăr de numai 21 de ani. Surse apropiate familiei au precizat pentru că microbuzul condus de tânăr a pornit sâmbătă noaptea din Germania spre Satu Mare.

UPDATE: Primele indicii arată că niciun mort nu este din Satu Mare. Victimele sunt din Bucureşti, Craiova, Slatina şi Mediaş. Nu se spune nimic despre soferul microbuzului.

UPDATE: Doamna Adriana Rahaian, de la Ambasada României din Asustria, a declarat pentru Informaţia Zilei că s-a format o celulă de criza, că victimele au fost transportate la spital şi că se tine permanet legătura cu MAE şi autorităţile locale din Satu Mare. Deocanmdată nu se cunoaşte cu precizie identitatea victimelor.

Se stie că printre cei răniţi se află şi o fetiţă de 13 ani

UPDATE: Potrivit unor surse microbuzul era înmatriculat în Satu Mare.

Poliţia nu a oferit detalii despre identitatea persoanelor din microbuz. Se ştie doar că două femei de circa 60 de ani au ajuns la spital în stare gravă fiind transportate de urgenţă cu elicopterul la spitale din Viena.

UPDATE: Accidentul a avut loc în jurul orei şase, ora locală, când microbuzul a fost proiectat într-unul dintre pilonii podului. Cel mai probabil, spun anchetatorii, microbuzul a intrat în gardul de protecţie, iar de aici a fost proiectat în pilonul podului. Opt persoane se aflau în microbuz, au spus forţele de ordine din Austria.

“Accidentul este cu atât mai cumplit cu cât una dintre victime a fost proiectată pe carosabil, în faţa maşinilor care se deplasau cu viteză,” a spus unul dintre adjuncţii de la ISU, potrivit ziarului krone.at.

 

“Cinci cetăţeni au decedat iar trei au fost răniţi, dintre care doi se află în stare gravă. Persoanele rănite au fost transportate de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale. În acest sens, o echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice se deplasează la spitalul unde se află internaţi cetăţenii români, pentru a obţine detalii cu privire la starea de sănătate a acestora şi pentru a acorda asistenţă consulară. Misiunea diplomatică română sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces şi a repatrierii trupurilor neînsufleţite”, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, conform datelor obţinute până la acest moment, în accident a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 8 cetăţeni români.

MAE afirmă că misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la circumstanţele producerii accidentului, la starea de sănătate a persoanelor rănite, dar şi pentru confirmarea identităţii acestora.

Ambasada României în Austria menţine legătura cu autorităţile locale şi cu familiile victimelor şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, mai arată MAE.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with