Image 1
Image 2

Cinci angajatori din județul Satu Mare nu au respectat măsurile pentru protecţia persoanelor în perioade cu temperaturi extreme

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

In cursul lunii iunie 2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare au efectuat 155 de controale, din care 80 în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 75 în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 214 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 234 de măsuri pentru înlăturarea acestora. Detalii asupra acestor acțiuni de control ne-au fost prezentate de Cristian Sasu, inspector-șef ITM, și Ioan Flore, responsabil Comunicare, Relații cu Publicul la ITM.

Cu ocazia celor 80 de controale în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat în total 61 sancţiuni contravenţionale, din care 20 de amenzi în valoare totală de 220.900 lei și 41 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 114 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 35 de sancțiuni (15 amenzi în valoare totală de 218.000 lei și 22 avertismente), din care 9 sancțiuni pentru folosirea muncii nedeclarate (amenzi în valoare totală de 200.000 lei).

Pentru încălcarea prevederilor H.G. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 21 de sancțiuni (4 amenzi însumând 2.600 lei și 17 avertismente) și s-au dispus 30 de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 75 de controale, fiind constatate 120 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 120 sancțiuni contravenționale (12 amenzi în valoare totală de 49.000 lei și 108 avertismente). Au fost dispuse 120 de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor.

Având în vedere faptul că în 6 zile din ultima decadă a lunii iunie a fost depășit pragul critic al indicelui de confort temperatur[-umezeal[ (ITU) potrivit notificărilor primite de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, pentru verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme au fost efectuate în perioada menționată controale la 26 de angajatori având la data controlului 1239 salariați. Majoritatea angajatorilor controlați au adoptat măsuri  pentru protecția lucrătorilor (fiind înregistrate în checklist în total 73 măsuri adoptate la cei 26 de angajatori controlați), însă au fost constatate și deficiențe la 5 angajatori (neasigurarea controlului medical la termenul scadent, neasigurarea sortimentelor de EIP necesare pentru perioada cu temperaturi extreme ridicate, neasigurarea apei minerale (doar apă potabilă și/sau de la dozator).

În cursul lunii iunie au fost comunicate de către angajatori 6 evenimente, cercetate conform legii de către angajatori, dosarele de cercetare urmând a fi avizate de către I.T.M.

În aceeași perioadă au fost eliberate 27 de adeverințe de vechime în muncă în baza documentelor existente în arhiva ITM și 6587 certificate/rapoarte cu informații extrase din baza de date REVISAL gestionată de Inspecția Muncii. Au fost eliberate și 13 carnete de muncă rămase neridicate de către titularii acestora.

  În cursul lunii iunie au fost înregistrate la I.T.M. Satu Mare 26 de petiții din care 18 sesizări de la persoane fizice și 8 de la persoane juridice, precum și 57 solicitări de informații (în scris) comunicându-se răspunsuri în scris la termenele prevăzute de Ordonanța nr. 27/2002. Aproape 50% dintre petiții și solicitările de informații au fost adresate prin poșta electronică (e-iuniel) sau prin intermediul portalului extern (formularul electronic).  Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, petițiile anonime (sau cele în care nu sunt menționate datele de identificare ale petenților) nu se iau în considerare și se clasează.

Inspectorii de muncă recomandă din nou atât angajatorilor și salariaților cât și altor persoane fizice sau juridice interesate, să acceseze și să consulte pe site-ul www.itmsatumare.ro informații utile (Ghid privind desfășurarea activității în regim de muncă la domiciliu și/sau telemuncă,  Ghidul lucrătorului român în statele membre U.E., Registrul cu agenții de plasare a forței de muncă în străinătate înregistrați la I.T.M. Satu Mare,  ș.a.), precum și instrucțiunile privind utilizarea aplicației informatice REVISAL (descărcarea și instalarea celei mai noi versiuni – 6.0.8. – a aplicației  REVISAL).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with