Asculta acest articolPentru români, pentru România, decembrie devine una dintre cele mai fierbinți luni. Unirea a avut loc la 1 decembrie, revoluția anti-comunistă a izbucnit în decembrie, iar mai nou alegerile care au propulsat PSD și ALDE la guvernare au avut loc tot în decembrie.
În decembrie a trecut la cele veșnice Regele Mihai. Trecând peste actualele proteste pentru a ajunge la dezbaterile din parlament pe marginea unora dintre cele mai controversate legi, cele ale Justiției.
Deși sunt foarte clare, greu de stabilit sunt mizele. Președintele s-a simțit obligat să atragă atenția asupra respectării unor principii. Klaus Iohannis ridică lupta anticorupție la rangul de principiu. Este o chestiune discutabilă. În actuala conjunctură politică se admite o asemenea aserțiune. Dacă suntem optimiști trebuie să fim încrezători că la un moment dat se va termina și lupta aceasta. Toate luptele din istorie se termină odată și odată. Așadar, nu se poate vorbi despre principiu în cazul acestei lupte.
Cel mai dur atac la adresa parlamentului nu vine însă din partea președintelui. Procurorul General s-a năpustit asupra parlamentului acuzându-l în masă. Infractorii de rang înalt, zice Augustin Lazăr, își permit să cheme la audieri procurori. Atacul acesta de o virulență fără precedent ascunde ceva. Ce articole se vor fi aflat în legile justiției care să-l facă până și pe procurorul general să critice parlamentul? Dacă parlamentarilor le este interzis să facă declarații despre justiție de ce să nu fie valabilă și reciproca? Cumva s-au separat băieții buni de băieții răi la fel cum se separă grâul de neghină? Mai precis, politicienii sunt băieții răi prin definiție, iar procurorii sunt băieții buni, tot prin definiție? Nu există pădure fără uscături. Cinstiții și necinstiții, corupții și incoruptibilii sunt egal distribuți în toate instituțiile. S-ar părea că procurorul general a ieșit din matca lui constituțională numindu-i pe parlamentari “infractori de rang înalt”. Oricât de porniți am fi împotriva clasei politice nu este permis să se facă astfel de separații. Infractorii sunt infractori și atât. Nimeni nu se poate situa deasupra legii, nici măcar cei care au imunitate. Președintele țării se bucură de imunitate supremă. Imunitatea parlamentarilor este, totuși, limitată. Procurorii au și ei un soi de imunitate, numită independență. Acest lucru îl apără procurorul general. Dar alte categorii sociale nu au nevoie de “independență“? De ce un jurnalist, un lucrător SRI, un bancher etc poate fi obligat să se prezinte la audieri în fața unei comisii parlamentare, iar un procuror să nu fie obligat? Despre acest lucru este vorba în cazul de față.
Există, desigur, și alte articole din legile justiției care nu sunt pe placul magistraților. Până la urmă toate legile nasc nemulțumiri. Prin natura lor, legile trebuie să restricționeze, să pună stavilă abuzurilor indiferent din partea cui vin. Cum poate un șef al unei instituții să sară în apărarea celor care fac parte din instituția pe care o conduce? Mai ales în condițiile în care nu a fost ales, ci a fost numit.
Declarațiile de genul acesta pun paie pe focul dezbaterilor publice. Fără astfel de intervenții parlamentul ar legifera după bunul plac. Chiar dacă și-a depășit atribuțiile băgând bățul prin gardul dintre puterile statului, separate conform Constituției, procurorul general a tras un semnal de alarmă. Poate că are dreptate. Poate că nu are dreptate. Acest lucru se va vedea abia după ce legile cu pricina vor fi votate, vor fi promulgate de președinte și își vor arăta efectele. Până atunci dreptatea este de partea ambelor părți.
