Asculta acest articolIndiferent de metoda aplicată, dacă punem față în față două liste, una cu “Ce n-au făcut” va fi mai lungă decât lista cu “Ce au făcut”. Este vorba despre ce au făcut și ce n-au făcut cei care au condus țara, municipiul, orașul, ultima comună, ultimul sat din România.
Restanțele sunt atât de mari încât se resimt în toate colțurile țării. Rezultatele nesatisfăcătoare ale activității administrative sunt evidente în capitala țării, în marile orașe, în comune, în sate.
Nimeni nu este mulțumit pe deplin de prestația clasei politice. Nu sunt mulțumite nici partidele. Nu este mulțumit președintele țării, nu sunt mulțumiți de cum a evoluat situația politică, economică și socială nici foștii președinți, nici foștii premieri, miniștri, primari, președinți de consilii județene.
Nu este mulțumit de propria lui prestație nici actualul guvern, din moment ce plănuiește o remaniere guvernamentală, poate și o restructurare a guvernului.
Nu sunt mulțumiți magistrații, polițiștii, cadrele didactice, medicii etc. Putem lucra zile întregi la lista celor nemulțumiți de cum decurg lucrurile în țară, acum și în trecut. Prin urmare, dacă am face o listă cu ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani și una cu ce s-a făcut, prima ar fi infinit mai lungă.
S-ar putea începe cu autostrăzile nefăcute, lucru cel mai evident, și s-ar putea continua cu cele mai mărunte lucruri nefăcute, resimțite de fiecare cetățean în parte.
Restanțe organizatorice sunt peste tot. Primarii aleși în 2016 provoacă mai degrabă nemulțumiri decât satisfacții, la fel cum parlamentarii aleși în urmă cu trei ani s-au dovedit la fel de ineficienți cu cei de dinaintea lor.
S-a ajuns atât de departe încât o majoritate parlamentară și-a dărâmat propriul guvern printr-o moțiune de cenzură. Confruntările interne din partide sunt mai dure decât lupta dintre partidele cu programe diferite.
După ce se luptă între ei, după ce nu fac decât într-o foarte mică măsură ce au promis, politicienii vin și cer din nou și din nou voturi pentru a-și păstra funcțiile. Iar cetățenii, deși nemulțumiți, în speranța că va fi mai bine, îi mai votează încă o dată, fie pe cei pe care i-au votat, fie pe alții. Tot în speranța că va fi mai bine.
La ultimele alegeri au fost votați cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Partidul care s-a clasat la ultimele euroalegeri pe primul loc a pierdut. Acum cele mai multe mandate au fost obținute de două formațiuni de dreapta, în bune relații cu partidele de dreapta europene, care practic conduc UE. Și totuși România nu s-a ales cu funcții importante în instituțiile europene. Așa cum, de altfel, nu s-a ales niciuna dintre țările Europei de Est. Din moment ce au murit și caprele vecinilor, Ungaria, Cehia, Polonia, parcă nu suntem atât de supărați.
Iată că am ajuns și într-un punct în care pe lista nemulțumirilor putem adăuga și Uniunea Europeană, modul în care ne tratează marile puteri europene, politicienii din țările în care și pentru care lucrează aproape patru milioane de români.
În comparație cu marile probleme, reîmpărțirea Europei între țări care au făcut parte din vechea UE și noii sosiți, problemele interne par mici, nesemnificative. Se vorbește și despre o împărțire a bugetului UE după criteriul monedei, de-o parte țările care au trecut la euro, de altă parte cele care au rămas la moneda proprie, Polonia, Ungaria, Cehia, Croația, Bulgaria. Leului nostru i se scot și ultimii dinți.
Asta să fie ultima mare nemulțumire notată pe lista nemulțumirilor, a lucrurilor pe care nu le-am făcut? Nici vorbă. Vor urma și alte lucruri mai rele.
