Image 1
Image 2

Careianul Istvan Kovacs, declarat de AFAN cel mai bun arbitru din țară

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Au votat antrenorii și fotbaliștii din Ligile 1, 2, 3, futsal și fotbal feminin

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România a decernat marți premiile pentru sezonul competițional 2018-2019. La capitolul “cel mai bun arbitru” îl avem pe careianul Istvan Kovacs.

Câștigătorii au fost desemnați în urma voturilor acordate de fotbaliștii și de antrenorii care activează în Ligile 1, 2, 3, futsal și fotbal feminin. Așa s-au adunat aproximativ câte 500 de voturi la fiecare secțiune. Gică Hagi, George |ucudean, Ianis Hagi și Harlem Gnohere au primit câte două premii. În rândul lui Ianis putem spune că au fost chiar trei, dacă luăm în calcul și premiul luat alături de colegii de la echipa națională de tineret.

Arbitrul sătmărean vrea la un campionat mondial

“În acest moment mă aflu între primii 40 de arbitri ai Europei, ceea ce este foarte important. Doresc să acced în categoria Elite, iar visul meu este să fiu la un campionat mondial. Este cel mai greu lucru, pentru că acolo ajung doar 10 arbitri din Europa. Cele mai frumoase amintiri le am de la debutul în Champions League, când am fost la Valencia – Young Boys, de la meciul Franța – Islanda în fața a 65.000 de spectatori, Croația – |ara Galilor. Acestea sunt meciurile pentru care m-am făcut arbitru. Nu o să fii catalogat niciodată un arbitru dacă nu ai arbitrat un derby Steaua – Dinamo. Legat de VAR, spectatorii se află în tribune și după 30 de secunde au reluarea pe telefonul mobil. Singurii din teren care nu pot să revadă o fază și să-și corecteze greșeala suntem noi, arbitrii. Abia așteptăm să se introducă și la noi sistemul VAR. :i noi suntem oameni. Suntem mai mereu criticați. Multă lume nu știe că noi întâmpinăm dificultăți pentru că e greu să percepi că tu ai greșit, că o echipă a fost dezavantajată de greșeala ta. Suferim, două-trei zile nu dormim, sau suntem opriți de la delegări o lună de zile. Ne dorim să vină acest sistem pentru că după joc nu se va mai discuta despre noi, se va vorbi despre fotbal, jucători. Noi nu suntem atât de importanți”, a declarat Istvan Kovacs după ce a primit premiul de cel mai bun arbitru din România în cadrul premiilor AFAN.

Vă lăsăm numele celor premiați de AFAN după sezonul 2018-2019:
• Cel mai bun portar: Mirko Pigliacelli
• Cel mai bun fundaş stânga: Mario Camora
• Cel mai bun fundaş dreapta: Romario Benzar
• Cel mai bun fundaş central dreapta: Paulo Vinicius
• Cel mai bun fundaş central stânga: Bogdan Planic
• Cel mai bun mijlocaş: Alexandru Cicâldău
• Cel mai bun mijlocaş: Ianis Hagi
• Cel mai bun mijlocaş: Dan Nistor
• Cel mai bun atacant: George Ţucudean
• Cel mai bun atacant: Dennis Man
• Cel mai bun atacant: Harlem Gnohere
• Cel mai bun jucător de fotbal U21: Ianis Hagi
• Cel mai bun jucător de fotbal Liga 2: Dorin Goga
• Cea mai bună jucătoare de fotbal: Teodora Meluţa
• Cel mai bun jucător de fotbal: George Ţucudean
• Cel mai bun jucător străin: Harlem Gnohere
• Cel mai bun antrenor: Gheorghe Hagi
• Cel mai bun antrenor Liga 2: Viorel Moldovan
• Cel mai bun conducător de club: Gheorghe Hagi
• Cel mai bun jucător de futsal: Alvaro De Luis Yubero
• Cel mai bun arbitru: Istvan Kovacs
• Pentru întreaga carieră fotbalistică: Răzvan Raţ
• Pentru întreaga carieră fotbalistică: Daniel Niculae
• Premiu de excelenţă: Echipa Naţională de Fotbal a României U21
• Cel mai bun jurnalist de presă scrisă: Radu Paraschivescu
• Cel mai bun jurnalist de televiziune: Vali Moraru
• Cel mai bun reporter de teren: Viorel Grigoroiu
• Cel mai bun comentator TV: Emil Hossu Longin
• Cel mai bun comentator TV: Marian Olaianos
• Premiul “Uniţi pentru Mihai Neşu”: George Ogăraru

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with