Image 1
Image 2

FILME

Caravana Filmelor TIFF revine la Carei în perioada 15 – 17 iulie

După Satu Mare, și orașul Carei reprezintă una dintre opririle cele mai așteptate ale Caravanei Filmelor TIFF Unlimited.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Acesta va găzdui 3 seri de filme care promit, rând pe rând, să stârnească zâmbete, admirație și fiori de suspans. În perioada 15 – 17 iulie, toți cinefilii au intrarea liberă la serile de film în aer liber din Parcul Dendrologic pe care organizatorii le propun pentru această vară.
Startul la Carei se dă cu pelicula Dineu cu vecinii de sus, o comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Filmul a fost nominalizat la 5 premii Goya și are pe afiș vedete spaniole precum Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking).
Seara de sâmbătă, 16 iulie, îi provoacă pe toți spectatorii la o incursiune spectaculoasă prin frumusețile autohtone, prin intermediul documentarului România Sălbatică, câștigător a 3 Premii GOPO anul acesta – Cel mai bun sunet, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun documentar. Cea mai spectaculoasă producție dedicată naturii din țara este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Țurcan. Piesa centrală a filmului România Sălbatică este completată de vocea Mădălinei Pavăl, o artistă desăvârșită, care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne în muzica mainstream.
Săptămâna se încheie cu mister și suspans duminică, 17 iulie, când legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran în Maigret, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte. Spectatorii vor avea ocazia să-l urmărească într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with