Image 1
Image 2

“Cadourile” pentru medici ar putea fi legale în anumite condiţii

medici romani care inca n-au plecat din tara
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
medici romani care inca n-au plecat din tara
medici romani

Premierul Victor Ponta i-a cerut, marţi, ministrului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi nu sunt condiţionate, sunt oferite post-tratament şi sunt fiscalizate.

“Vreau să lămuresc şi să fie foarte clar, medicii nu mai sunt funcţionari prin decizia pe care Guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanţa 2/2014, care i-a scos pe medici din sistemul funcţionarilor publici. Legea a fost de altfel aprobată de către Parlament, deci, din punctul acesta de vedere, pe Statutul medicului, nu avem ce să schimbam în plus, e vorba de responsabilitatea penală.

Am discutat cu ministrul Justiţiei, care a fost la întrevederi şi care, împreună cu reprezentanţii sistemului medical, va veni săptămâna aceasta cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pentru că e o chestiune totuşi delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament şi reglementată într-o formă mult mai bună”, a spus Ponta, marţi, la finalul discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii medicilor, la Palatul Victoria.

El a explicat că acele “contribuţii suplimentare” pe care pacienţii vor să le dea medicului şi asistentului care l-au tratat trebuie să îndeplinească trei condiţii, cumulativ: să nu fie condiţionate de către medic şi asistent, să fie primite după îndeplinirea actului medical şi să fie declarate în aşa fel încât ele să poată fi impozitate. Cu aceste trei condiţii cumulative, să nu mai implice răspunderea răspunderea penală a medicului, asistentului sau al oricărui reprezentant al sistemului sanitar.

Victor Ponta a afirmat că prevederile vor fi cuprinse într-un proiect de lege care va fi elaborat de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, împreună cu reprezentanţii sistemului sanitar, urmând ca săptămâna viitoare iniţitiva legislativă să fie trimisă Parlamentului.