Image 1
Image 2

Benjamin Bodo: “Floreta mi se pare spectaculoasă, distractivă”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sportivul de 17 ani are numeroase performanţe în 9 ani de scrimă

bodoSecţia de floretă de la CS Satu Mare are un sportiv extrem de valoros. De-a lungul ultimilor ani, Benjamin Bodo ne-a surprins plăcut la multe competiţii importante. Desigur, am scris de fiecare dată despre performanţele lui, la timpul potrivit.

La emisiunea Panoramic Sportiv din această săptămână, au ajuns în studioul nostru antrenorul Dan Şuta (foto -dreapta), dar şi Benajmin Bodo (foto – stânga). Astfel am aflat mai multe lucruri din floreta sătmăreană, dar şi despre începuturile lui Bodo. Recent a cucerit medalia de argint la Campionatul Naţional de juniori individual, iar o medalie la fel de preţioasă a câştigat şi alături de echipa CS Satu Mare pentru care au mai tras Edwin Pop, Ştefan Chelu şi Tudor Surducan. În vârstă de 17 ani, împlineşte 18 în luna 31 ianuarie, Bodo ne-a mărturisit că cel mai preţios rezultat din cariera sa îl reprezintă aurul de la C.N. de tineret, de anul trecut.

“Sincer nimic nu m-a atras spre acest sport, domnul Arnold Izsaki a făcut o selecţie la Şcoala Constantin Brâncoveanu în urmă cu 9 ani. Am zis hai să încerc. După două săptămâni voiam să mă las, mă simţeam plictisit. Mi s-a sugerat să nu mă las, să fac în continuare scrimă deoarece pot avea un viitor frumos. Floreta mi se pare mult mai grea decât restul armelor, cel puţin decât spada, sabia nu am încercat-o niciodată. Mi se pare mai spectaculoasă, mai distractivă. E mai grea floreta, se dau acţiuni clare. Mă antrenez câte două ore în fiecare zi, mă mai pregătesc şi la orele de sport de la şcoală, fiind la LPS. În timpul liber mai alerg. Cel mai frumos moment pe care l-am trăit până acum îl reprezintă câştigarea Naţionalului de tineret de anul trecut. Vreau să practic acest sport până când pot. Deocamdată nu m-am decis unde să mă duc după ce termin liceul”, ne-a declarat tânărul sportiv în studioul Informaţia TV.

“Am în jur de 35 de medalii pe care le ţin la mine în cameră. Am reuşit să cuceresc numeroase titluri naţionale la copii, speranţe, cadeţi, juniori şi tineret. Am şi la seniori o medalie de bronz în anul 2014. În rest mai am clasări în primii 16 la competiţii internaţionale”, a mai precizat Bodo.

Întrebat când crede că va deveni campion naţional la seniori, Bodo ne-s spus: “Nu ştiu când voi fi campion naţional la seniori. Până se ţine Radu Dărăban de scrimă, nu cred că am şanse să-l bat.”

Patru concursuri de floretă în Satu Mare, în luna februarie

Dan Şuta antrenează secţia de fete floretă de la CS Satu Mare. Pe lângă acest lucru, face parte şi din grupul de organizatori când clubul sătmărean găzduieşte competiţii de floretă.

La emisiunea de luni, ne-a vorbit despre cele patru concursuri pe care sala de scrimă “Alexandru Csipler” le va găzdui în perioada 2-7 februarie. Cel mai important îl reprezintă ediţia a doua a Memorialului “Ecaterina Stahl”, o etapă din Circuitul European de cadeţi (pentru a 7-a oară în Satu Mare), la feminin individual şi pe echipe.

Dar cu alte detalii vom reveni la timpul potrivit, deocamdată vă lăsăm doar cu programul competiţiilor din luna februarie.

– 2-3 februarie: C.N. de cadeţi feminin, individual şi echipe;
– 4-5 februarie: C.N. de cadeţi masculin, individual şi echipe;
– 6-7 februarie: Memorial “Ecaterina Stahl” la cadeţi feminin, individual şi echipe (etapă din Circuitul European);
– 7 februarie: Memorial “Vasile Costa”, cadeţi masculin individual.

1 comentariu

  1. Bravo Beny, inca de la clasele primare s-a vazut ca are talent,toate normele de control vorbeau ca va deveni un sportiv bun de performanta,daca vei munci mult sigur ajungi departe.De altfel sunt mai multi care au devenit sportivi de performanta de la Sc.Brancoveanu – felicitari !

Lasă un răspuns

Connect with