Image 1
Image 2

Bani mai puțini cu 40% pentru evenimentul de floretă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Consiliul Local finanțează Cupa Satu Mare cu 30.000 lei

Sala de scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește începând cu ziua de 7 februarie, o serie de concursuri importante de floretă dedicate cadeților. Iar sâmbătă vom avea “cireașa de pe tort” a festivalului sportiv, o etapă din cadrul Circuitului European. Înainte cu două zile de startul evenimentului a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Satu Mare.

Un singur proiect de hotărâre s-a aflat pe ordinea de zi, unul privind aprobarea finanțării competiției internaționale de scrimă “Cupa Satu Mare la floretă cadeți”, ediția a 8-a. Un proiect care în ultimii ani se afla pe ordinea de zi cu săptămâni bune înaintea concursului. De la ședința condusă de consilierul Mihai Huzău au fost absenți 6 consilieri locali.

Proiectul a trecut fără nicio problemă, și chiar dacă se anunța o întâlnire scurtă, ea s-a întins totuși pe durata a aproximativ 15 minute. S-a subliniat importanța scrimei în Satu Mare, fiind o disciplină care aduce multe medalii. S-a făcut și un apel la promovarea evenimentelor din acest sport și s-au amintit, chiar dacă nu cu exactitate sau cu cunoștință de cauză, rezultate excelente obținute recent de sătmăreni.

În pofida acestui fapt, Consiliul Local Satu Mare a redus finanțarea pentru acest eveniment important din municipiul nostru, important chiar și la nivel național și internațional. S-a aprobat o finanțare de 30.000 lei, însă printr-o cale legală, prin Clubul Sportiv Municipal Satu Mare. Suma totală este cu 40% mai mică față de cum au fost obișnuite personale implicate în organizare la ultimele patru ediții.

Iată finanțările venite din partea Consiliului Local la ultimele ediții:
• 2012: 40.000 lei
• 2013: 50.000 lei
• 2014: 50.000 lei
• 2015: 50.000 lei
• 2016: 50.000 lei
• 2017: 30.000 lei

Conform unui tabel pe care l-am consultat, am aflat că totalul costurilor pentru organizarea acestui eveniment este de 48.500 lei din care 30.000 lei vin de la Consiliulul Local. Iar restul sumei de 18.500 lei va fi suportată de CS Satu Mare, club departamental din cadrul MTS. Club care oricum întâmpină probleme din cauza bugetului mic pe care-l are de obicei la dispoziție. Probleme legate de cheltuielile pe care le are cu participarea sportivilor la diferite campionate naționale de spadă, floretă, lupte, atletism și nu numai.

Macska, cel mai bun sătmărean de joi

Campionatul Național de floretă la cadeți a continuat joi cu proba individuală la masculin. La startul competiției din sala “Alexandru Csipler” s-au prezentat 31 de sportivi de la mai multe cluburi din țară. Fiind mai mici pentru această categorie, floretiștii sătmăreni nu au fost fruntași. Cel mai bun loc a fost obținut de spadasinul de origine, de Adam Macska. Acesta a încheiat pe locul 6. Alți sătmăreni: Mark Fogel 14, Tudor Surducan 16, Alexandru Oroian 18, Marton Res 21, Daniel Gabor 24, Lucas Serghie 26, Nicolas Pop 27, Matei Serghie 29, Enok Gabor 31.

Vineri este programată proba pe echipe la masculin, urmând ca sâmbătă și duminică să avem următoarele concursuri internaționale:
• 11 februarie: Circuit European – Cupa Satu Mare Memorial “Ecaterina Stahl” la cadeți feminin, individual;
• 12 februarie: Cupa Satu Mare la cadeți feminin echipe;
• 12 februarie: Cupa Satu MareMemorial “Vasile Costa” la cadeți masculin individual.

3 comentarii

  1. Pt. Olimpia cu 100 de spectatori pe meci se gasesc bani !…… (milioane !!!)
    Cei din conducerea CJ respectiv, municipal care inca mai sustin Olimpia cu milionane ar trebui alungati !. De ce nu protestati pana-i alungati ?. Numai ne risipesc banii cu Olimpia !!!!…. Altora mai valorosi nu ajunge.

Lasă un răspuns