Asculta acest articolCând vorbim opoziţie ne gândim în primul rând la PSD. Când te uiţi la televizor vezi că politicianul cel mai critic la adresa guvernului este Victor Ponta.
Dacă mai citeşti un ziar afli că UDMR este gata să voteze la o moţiune de cenzură pentru căderea guvernului dacă face alegeri de primari în două tururi. Dacă mai asculţi şi câţiva lideri de la USR şi PLUS nu mai eşti convins că guvernul Orban se bucură de susţinerea totală a celor două partide.
Aşa stând lucrurile, rezultă că PNL este un partid izolat, prizonier al promisiunilor pe care le-a făcut fiecărui partid în parte contra voturilor de învestire.
Atacat din prea multe părţi, PNL la rândul lui atacă folosindu-se de arsenalul specific opoziţiei. Ajutat de preşedinte, PNL continuă să critice PSD ca şi când acest partid s-ar afla la guvernare.
Impresia generală este că toată lumea este, de fapt, în opoziţie. Pare că trăim într-un haos bine organizat. Puterea este împărţită aproape în felii egale. PNL are guvernul, PSD şi Pro România deţine majoritatea în parlament. La recenta moţiune simplă împotriva ministrului de finanţe, PNL nu a reuşit să adune suficiente voturi pentru a salva onoarea ministrului său. Aceasta este o dovadă certă a înjumătăţirii puterii, dar nu în sensul separării puterilor în stat, ci al disoluţiei puterii.
Trăim într-un paradox. Stânga, reprezentată de PSD şi Pro România, eventual cu ALDE, şi-ar putea asigura o majoritate confortabilă în parlament, dar nu poate ajunge la guvernare, iar dreapta, reprezentată de PNL, USR, PMP şi eventual de UDMR, este la guvernare, dar nu-şi poate asigura o majoritate stabilă în parlament.
S-a ajuns într-un blocaj. Soluţia ar fi alegerile anticipate, dar se pare că PNL nu este destul de hotărât. Dacă era sută la sută decis îşi asuma legi pe care PSD şi UDMR nu le puteau accepta sub nicio formă. De exemplu alegerea primarilor din două tururi.
Ezitările nu au fost benefice pentru niciun guvern. PNL a început să ezite şi acesta este cel mai periculos semn de slăbiciune. Îi este teamă să abordeze cu toată deschiderea probleme care frământă întreaga societate. Se teme de o soluţie radicală privind pensiile speciale, de pensionările anticipate ale magistraţilor şi poliţiştilor, de alegerea primarilor în două tururi, de restructurarea aparatului bugetar, de disponibilizări.
Ca şi când ar anunţa căderea unei bombe atomice, premierul Orban anunţă că aparatul bugetar consumă 10% din PIB, dar nu ia nicio măsură concretă.
Se pare că guvernul PNL nu este pregătit nici pentru contracararea unor atacuri subtile din partea PSD. Iată câteva exemple. Olguţa Vasilescu spune: “actuala guvernare are de gând să crească vârsta pensionării”. Cum se poate apăra guvernul? Mai departe: “guvernul PNL vrea să taie salariile şi pensiile.” Ce să spună guvernul?
Cu astfel de bombe sociale PSD începe să-şi recâştige poziţia pierdută, îşi reface capitalul electoral populist.
Nu se poate ignora la nesfârşit adevărul că toţi cei care beneficiază de pensii speciale, cei care beneficiază de pensionarea anticipată, tot aparatul bugetar bine plătit, fără să vrea, se află sub sfera de influenţă a PSD. Acele facilităţi s-au constituit în arsenalul politic al PSD. După ce îi oferi cuiva beneficii necuvenite, când vrei să i le iei înapoi se consideră nedreptăţit. Aşa sunt pensiile speciale.
