Image 1
Image 2

Ar trebui mărite înapoi pensiile militarilor?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

pensionari-militariPensionarii militari, conduşi de colonelul în rezervă Mircea Dogaru, au ieşit, luni, în stradă, pentru a cere majorarea salariului minim şi pentru a contesta ordonanţa care a modificat baza de calcul pentru pensiile militare. 

Protestatarii s-au adunat în faţa Guvernului şi au cerut demisia Cabinetului Cioloş. Organizatorii ameninţă că peste 150.000 de pensionari vor merge în Capitală, în 24 ianuarie, dacă nu se va ţine cont de revendicările lor. Protestul se declară a fi inspirat de cel al oierilor.

Nemulţumirea protestatarilor

OUG contestată de protestatari nu ar mai permite luarea în calcul a unor sporuri şi a altor drepturi băneşti temporare sau susceptibile de a fi introduse cu dedicaţie doar pentru un eşantion restrâns de beneficiari, pensiile urmând să fie calculate în funcţie de soldă sau salariul brut într-un interval de şase luni consecutive din ultimii cinci ani.

Practic, noua formulă de calcul ar pleca de la o bază de 65% din salariu, la care se va adăuga unu la sută pe an, după 25 de ani de vechime, procentajul putând creşte doar până la 85%. În vechea formulă, calculul pensiei pornea de la 80% din venit, ajungând în unele cazuri la 130% din salariu.

Ameninţarea lui Dogaru

Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a declarat că reprezentanţii Guvernului nu au discutat cu societatea civilă atunci când au votat această lege, iar acest lucru a agravat situaţia.

“Suntem aici în numele salariaţilor, dar şi a pensionarilor şi a asistaţilor sociali. Mai vrem să dăm o lecţie guvernului, care spune că a discutat cu societatea civilă. Cu noi nu a discutat nimeni, nu existăm. Aşa cum am adus milioane de voturi în 2012, putem răsturna tot prin vot, întreaga situaţie şi în 2016”, a declarat el.

Protestatarii au refuzat să negocieze cu Guvernul Cioloş, cerând în schimb demisia acestuia.

“Am înregistrat solicitările noastre către Guvernul Cioloş. Am dat termenul limita de 24 ianuarie. Atunci ne vom întoarce toţi în stradă, toate sindicatele, toate ONG-urile, Consiliul Naţional al Societăţii Civile, Sindicatul Cadrelor Militare sprijinit de Sindicatele poliţiştilor se vor ocupa de organizare. Dacă solicitările noastre nu sunt rezolvate, suntem hotărâţi sa obţinem, nu să cerem demisia Guvernului. Este momentul să fim luaţi în serios”, a precizat Mircea Dogaru.

Acesta a mai spus că oamenii vor să îi amintească actualului guvern că societatea civilă există.

“Dacă măsurile pe care le solicităm noi nu sunt luate, (…) vom ieşi toţi, toţi cei care asigurăm masa de vot în alegeri şi care ne-am săturat să fim prostiţi cu promisiuni care sunt făcute numai atunci când este nevoie de votul nostru”, a spus Mircea Dogaru.

Revendicările pensionarilor militari

“Guvernul şi-a pierdut orice urmă de legitimare deoarece a fost legitimat prin vot cu o condiţie: să nu se atingă de legile şi de măsurile adoptate de vechiul Guvern, măsuri şi legi pentru care am luptat cinci ani de zile şi care au fost adoptate anul acesta. Ori într-o lună de zile au reuşit să distrugă tot. Am ieşit în stradă pentru a cere ca Legea salarizării unitare să intre în Parlament pe 1 februarie, începând cu data de 1 ianuarie să se aplice salariul minim pe economie, de 1.200 de lei, să se acorde în ianuarie a 13-a pensie pentru pensionarii săraci şi să se reintroducă coşul zilnic în recalcularea pensiilor civile. În privinţa pensiilor militare, să se retragă ordonanţa strecurată de urgenţă ca articol în altă ordonanţă şi care distruge legea pensiilor militare de stat pentru care am luptat şase ani de zile şi să se retragă Ordonanţa 95 din 2014 care îşi bate jos şi de revoluţionari şi de militari”, a declarat Dogaru.

Sindicaliştii mai cer ”eliminarea aprecierilor insultătoare la adresa revoluţionarilor, militarilor şi poliţistilor (…), reiterarea principiilor din Legea Recunoştinţei, renunţarea la aberanta categorie inventată a persoanelor cu rol determinant şi extinderea plăţii indemnizaţiilor de la 2.800 de persoane la 6.000 persoane, în procentajul legal stabilit”.

Cioloş, comparat cu Boc

Protestatarii au mers în faţa sediului Guvernului cu steaguri şi bannere inscripţionate cu: “Nu loviţi în noi să vă îmbuibaţi voi”, “La Revoluţie s-a strigat: armata e cu noi, acum armata e la gunoi”, “Ca să vă îmbuibaţi voi, tăiaţi de la noi”, “Generoşi cu voi, în mormânt cu noi?”, “Cioloş = Boc, Iohannis = Băsescu” şi au scandat: “Afară, afară cu javrele din ţară”, “Jos Guvernul” şi “Demisia”.

“Vom veni toţi şi vom conduce Guvernul la aeroport”, a avertizat unul dintre liderii mişcării.

[cardoza_wp_poll id=183]

20 de comentarii

  1. Pentru că or scimbat cearşafurile,ciorapii ori izmenele între ei aceşti bravi militari de care o trebuit să ne ferim nevestele,în adevăr merită pensii mult mai mari,ca şi pochii,că şi de ei sunt bine odihniţi cînd ies la penzie.Bravo politruci !!!!!!!!!!!!!!

  2. E un cetatean numit „talos…etc”ce are ceva cu fosti comandandanti din M.A.I Sigur in prostia lui nematgunita are si si un pic de dreptate in comentariu!Dar ce treaba au cei nominalizati cu treaba invocata?Cetateanul e ori prost,ori prost!De aceea in numele celor numiti il invit sa le …asca un instrument mai destept decat tartacuta sa!Iar la nevoie sa i se sparga casa si sa-i ia foc,asteptandu-i pe cei numiti sa intervina!

  3. @unu, fa un efort si deplaseaza-te pana in parcarea de supt pasajul rutier de pe strada fabricii….zaboveste acolo o ora, urmarind din vehicul activitatea bravilor pompieri….o sa-ti treaca instant ideea de a pune deoparte meseria de pompier in ale remuneratiei chestiuni…bafta, scrie dupa ce faci asta:)

  4. Iarasi ati pus botul la manipularile din presa.Pensiile nu se maresc ci vor ramane la cuantumul de acum chiar daca prin recalculare vor scadea. Dintre toti posatacii de pe aici care probabil nu ati facut armata ci ati auzit, tragand pe nas cate ceva, de pe la Antene, doar Eugen s-a apropiat oarecum de adevar.Nu cei care acum au pensii babane vor suferi, ci cei care acum se afla in teatrele de operatii(Afganistan).Pentru a trage o Ordonanta de modificare a Legii 223/2015.Manipulatilor! eu fac parte dintre cei care lupta impotriva MANIPULARII!

  5. Ar trebui reduse pensiile militarilor , acesta este raspunsul. Reducerea ar fi super decenta , pina la echilibrarea cu pensia inginerilor, profesorilor, medicilor, juristilor, economistilor etc.
    Este revoltator cum un subofiter din politie are pensie de 2500- 28– lei dupa 20-25 ani de munca iar intelectualii tarii doar 1000-1800 lei dupa 35-40 ani de munca. Cred ca e rusinos, lipsit de bun simt, sa ceri mariri , recalculari etc. in ” conditiile legii ” dupa atita inficienta, sau imbogatire rapida, fara a da socoteala nimanui. Exemplele aproape zilnice din media, cu penalii din MAI spun totul, dar cu toate astea reusesc sa -si mareasca lefurile si bonificatiile (cit lefurile ) la fiecare schimbare de ministru sau guvern.

  6. Pe cand acestor militari le-au fost taiate pensiile nesimtite si pe buna dreptate deoarece n-au participat in niciun razboi, iar salariile acestora au fost marite la vremea respectiva intr-un mod nejustificat numai pt. apararea “comandantului suprem” – Ceausescu si al comunismului ceausist !, Parlamentarii de dupa 1989 s-au intrecut in a ne vinde tara si de a servi intereselor straine, in a ne amaneta tara, a impovara in datorii generatiile viitoare, s-au dat la hotii si coruptii pt. bunastarea lor respectiv, la reduceri de salarii si pensii (25%) pe cand lor si-au marit bugetele respectiv salariile si indemnizatiile !, au distrus sistemul de invatamant si sanatate atentand la siguranta nationala. Daca parlamentarii ciolanasi si-au tras niste pensii speciale evident din banii nostri ai tuturor cetatenilor deoarece ei nu produc (!) atat lor cat si celor de dinaintea lor care la randul lor nu au facut nimic numai au distrus, atunci acesti militari de ce nu ar merita mai mult ?, In fond nici ei nu au facut mai mult decat parlamentarii de la 1989 incoace. Pe mine ma surprinde reactia populatiei active care produce si munceste si care nu iese sa-si ceara dublarea salariului minim pe economie in conditiile in care alesii si-au dublat salariile iar presedintele si-a triplat !. In aceste conditii consider ca toti merita salarii si pensii dublate in caz contrar, toti parlamentarii respectiv presedintele papagal ar trebui alungati !. Cei care muncesc cinstit si produc (contribuie in PIB) in aceste conditii nu merita pensii speciale si salarii dublate respectiv, cei din sanatate si invatamant numai parlamentarii (si fostii) hoti si corupti ?.

  7. NU E VORBA DE MĂRIREA DINAPOI A PENSIILOR MILITARILOR. E VORBA DE LEGIFERAREA CUANTUMULUI DIN DEC. 2010, ÎNAINTE DE TĂIEREA DE CĂTRE BOC, APOI RECALCULAREA – ACTUALIZAREA COBF. LEGII 223/2015, PRECUM ȘI DE PENSIONAREA CADRELOR ACTIVE LA ACEASTĂ DATĂ.

  8. Militarii au pensii de 2800, cel putin.

    Cei care au 1000 lei ce sa zică??????
    Calcularea actuala a a pensiilor este o adevarata rusine, un adevarat jaf pentru cei care au lucrat o viata la stat. Si se mai cer si taxe pe pensie. Cate pensii ale poporului cheltuie guvernantii nostri intr-o ora? Medicii si profesorii si actorii sunt in fruntea listei. Cu cei mai putini bani. Daca sanatatea, arta si invatamantul nu merita bani, nici guvernantii nostri nu merita vreun leu.

  9. am facut armata si am vazut ce faceau ofiterii,mancare la popota,bateau tablele toata ziua,la plecarea de la serviciu treceau pe la magazinele speciale pentru ei si apoi la bar la coniac.Pe ce fronturi au fost ei ca sa merite pensii speciale?S-a vazut la Revolutie s-au ascuns ca sobolanii de frica ,,teroristilor,, Ce viteji,au tras in oameni pasnici neinarmati

  10. Puturosi ordinari!!! Numai dupa mancare si bautura au umblat toata viata!!!Si au iesit la pensie tineri in floarea varstei!!! De ce?Fiindca au trudit mullt (la furat)…Rusine!!!Eu asi propune sa le taie pensiile la 500 roni sa vada cum altii au muncit 35-40 de ani si au pensii de mizerie!!!

  11. pt ce sa le maresti unor traficanti de salamuri pensiile? ca toata viata lor au stat la ciubuc de rude de salam+palinca si cupoane de motorina…nu i-am vazut si nici nu-i vad pe front intr-un razboi, decat la “ciubuc cu portbagaje”…militar de cariera nu inseamna sa stai imbuibat de alcool de dimineata pana seara zeci de ani pe banii contribuabililor cu “bendeu” la soare mimand antrenamente cu niste retardati adunati de prin nisipeni, ciuperceni si botiz, cica”gata de lupta”…hai ma, la munca cu voi daca vreti bani…

Lasă un răspuns