Image 1
Image 2

Apare al treilea club “Olimpia”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Surpriză în fotbalul sătmărean! La o jumătate de an de la disparția Olimpiei 2010 Satu Mare din campionatul Ligii 2, se arată semne bune. Semne care prevestesc reapariția Olimpiei în circuitul fotbalistic.

Deocamdată în cel sătmărean. Dar, surpriză! De fapt am putea avea în fotbalul județean trei echipe de fotbal care vor purta numele “Olimpia”.
Mai întâi este vorba de secția de fotbal nou înființată la Clubul Sportiv Municipal Satu Mare. Conducerea clubului ar vrea să dea numele de “CSM-Olimpia” noii echipe. Nu știm să se fi făcut demersuri oficiale în aceste sens, al schimbării numelui. Dar, din puncte de vedere juridic, va fi destul de greu de adăugat sintagma “Olimpia”. Știm totuși că la nivelul CSM-lui s-a definitivat colectivul de antrenori și că a început constituirea lotului de seniori, dar și cele ale echipelor de juniori.

O altă structură sportivă care dorește să activeze în campionatele județene este cea denumită “Suporter Club Olimpia MCMXXI”. Înființată la inițiativa Asociației Voluntarilor Olimpiști, noul club ar urma să se înscrie într-unul din campionatele județene și să dispute meciurile de pe teren propriu pe stadionul “Olimpia – Daniel Prodan”. În aceste sens s-au și făcut demersurile necesare pentru ca echipa să joace pe acest stadion.
Dar a apărut și o treia grupare cu numele de Olimpia. Este vorba “Olimpia Satu Mare 1921”. Să spunem drept, este adevăratul club Olimpia, cel înființat în anul 1921. Iar marca și palmaresul clubului îi aparțin omului de afaceri Beniamin Kira. Contactat telefonic, Beni Kira, sponsor al clubului sătmărean în urmă cu vreo 10 ani, a afirmat că este interesat de participa cu echipa Olimpiei într-un campionat și că a început preparativele pentru constituirea unui lot de jucători.

“Oficial, Clubul Sportiv Municipal Satu Mare a depus documentele necesare afilierii și înscrierii în campionat. O altă structură sportivă s-a interesat de formalitățile necesare înscrierii unei echipe de fotbal în campionat. Nu am mai fost contactat de alte persoane de la alte cluburi sau asociației sportive care să poarte numele “Olimpia” și care să dorească participarea la campionatele județene organizate de AJF. Una peste alta însă, decizia finală va aparține Adunării Generale a AJF din 23 iulie”, a declarat președintele Ștefan Szilagyi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with