Image 1
Image 2

Anul pregătirii alegerilor locale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Alegerile locale sunt un barometru pentru parlamentare. Semnalul pregătirii pentru bătălia anului viitor a fost dat în Capitală. Sorin Oprescu a devenit ținta atacurilor. Locul lui este râvnit de toate partidele. Cum PSD are o problemă de imagine datorită arestării primarului Marian Vanghelie, celelalte partide consideră că au deja un mare avantaj.

Într-adevăr, sunt cu un pas în față. Unul dintre pretendenți este Cristian Popescu, zis Piedone. El oscilează între cele două tendințe din PC. Tabăra președintelui și ministrului Constantin Daniel, evident înclină spre PSD, în vreme ce alt grup a început negocierile cu PNL. Dar înainte de orice calcul politic este de remarcat faptul că Piedone s-a dovedit un primar bun și, lucru important, asupra lui nu planează suspiciuni de corupție. Dar odată demarată, competiția nu se știe ce se ascunde în spatele fiecărui posibil candidat.

Dacă la București pare mai vizibilă pregătirea pentru alegerile viitoare, nu înseamnă că în teritoriu lucrurile stau pe loc. Chiar și într-o formațiune disciplinată ca UDMR au început frământările. La Satu Mare un prezumtiv candidat a fost apostrofat public. Președintele organizației județene, senatorul Pataki Csaba și președintele organizației municipale, deputatul Kereskenyi Gabor, și-au unit forțele pentru a-l pune în banca lui pe cel ce a îndrăznit să-și anunțe intenția de a candida pentru funcția de primar al capitalei de județ fără aprobare. Csaba Maskulic pare acum o persona non grata în UDMR, deși este unul dintre cei mai activi consilieri municipali. UDMR nu-și mai poate permite să piardă funcția de primar în Satu Mare, considerată una dintre cele mai simbolice victorii ale comunității maghiare din Transilvania.

Pe de altă parte, nici PNL, nici PDL nu au câștigat niciodată Primăria Satu Mare. După fuziune este normal să-și dorească o victorie răsunătoare. Care nu poate veni decât în detrimentul PSD. Prin urmare, în acest an premergător alegerilor, toți sunt împotriva tuturor. Nu poate fi vorba încă de vreo alianță a două dintre partide împotriva celui de-al treilea. Unirea partidelor românești împotriva UDMR este o iluzie. Chiar atunci când se întâmplă, după alegeri partidele nu se mai înțeleg deloc. Este prea devreme să se vorbească despre realizări, dar ele vor fi decisive.

Nu în ultimul rând trebuie luat în considerare noul cod electoral. Interzicerea bannerelor, a întrunirilor la care se fac promisiuni care pot fi luate drept intenții de cumpărare de voturi, obligă candidații și partidele să-și schimbe radical modul de comunicare. Concret, vor recuge la atacuri, la campanii de presă distrugătoare, așa cum deja a început la București, împotriva primarului general Sorin Oprescu.

Atmosfera generală în acest an pre-electoral, mai bine zis an pregătitor pentru alegeri, nu este una propice marilor proiecte. Promisiunile sunt cernute prin foarte multe filtre, inclusiv prin ale DNA. Alegătorii sunt, de asemenea, mai pretențioși și nu se lasă păcăliți ca înainte. Schimbarea regulilor ar trebui să ducă la schimbarea mentalităților. O nouă abordare, dintr-o perspectivă pragmatică, va conduce la rezultate bune. Dar au partidele oameni pragmatici, oameni capabili să producă programe viabile, realiste pentru fiecare comunitate în parte? Până acum fiecare partid a fost ca o cetate închisă, ca o castă în care nu erau admiși decât cei cu spinarea încovoiată. Lucururile se vor schimba sau vor trebui să se schimbe. Altfel cetățenii vor refuza și vor disprețui în continuare clasa politică.

PNL, mai refractar la reforme decât PSD

În mod paradoxal, PNL pare mai refractar reformării sistemului bugetar decât PSD. Ne-am fi aşteptat ca partidul de dreapta să forţeze restructurarea aparatului de stat, să ceară desfiinţarea unor instituţii de stat, a unor agenţii guvernamentale. PNL ar trebui să fie în fruntea mişcării de limitare a amestecului statului în economie.