Image 1
Image 2

Angajaţii Electrolux Satu Mare ”nu vor scăpa de disponibilizări”

Fabrica sătmăreană a Concernului Electrolux
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Muncitorii-Electrolux--in-grevaConcernul suedez Electrolux, care are mai multe fabrici în diferite ţări şi continente, inclusiv o fabrică de aragaze în Satu Mare, a anunţat că va renunţa la 2.000 de angajaţi, din cauza declinului vânzărilor înregistrat în ultima perioadă.

Compania a precizat că vor fi vizate filiale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

L-am contactat telefonic pe Sorin Faur, lider sindical la Electrolux Satu Mare, pentru a-i solicita detalii. Interlocutorul ne-a spus că nu ştie mai mult decât datele care s-au dat în anunţul conducerii. ”Dar nu cred că vom scăpa. Ne aşteptăm la reduceri şi la fabrica din Satu Mare. Însă, după aprecierea noastră, procesul va fi de durată. Fabrica noastră are o activitate sezonieră – în timp ce toamna avem de lucru peste capacitate (în prezent facem ore suplimentare), iarna şi primăvara nu avem de lucru, suntem în şomaj tehnic. Ne aşteptăm ca reducerile cele mai multe să fie la personalul TESA. Numai că în ultima perioadă la Satu Mare s-au făcut angajări de ingineri. Oricum, va fi o perioadă premergătoare care va dura până la sfârşitul anului curent. Abia din ianuarie se va putea vorbi de concedieri. Sper ca până la sfârşitul săptămânii să aflăm mai multe date”, a precizat liderul sindical Sorin Faur.

Am mai aflat că disponibilizările fac parte dintr-un program de eficientizare, care cuprinde şi închiderea unei fabrici din Australia, unde lucrează 544 de persoane. Compania nu a anunţat dacă procedura de restructurare vizează şi fabrica din Satu Mare. Decizia de a tăia din costuri a fost luată în urma a scăderii profitului în perioada iulie-septembrie cu aproape 30%, până la 75 de milioane de euro, iar cererea pe piaţa europeană a înregistrat un declin de 1-2% al cererii de produse electrocasnice.

1 comentariu

  1. Vedeti fratilor, la ultima greva pe care tot iarna ati facut v-am spus eu ca este una artificial fabricata de catre conducere si liderii sindicali cu scopul de a nu va trimite in somaj tehnic care trebuia platit !. Acum, cu aceasta ocazie, insusi liderul sindical Sorin Faur recunoaste deschis ca iarna si primavara nu aveti de lucru ca urmare sunteti trimis in somaj tehnic asa cum ar fi trebuit sa fiti trimisi si atunci cand liderii sindicali v-au impins intentionat in greva lasandu-va fara bani.

Lasă un răspuns

Connect with