Image 1
Image 2

Anchetă internă la SRI după declaraţiile Elenei Udrea

Florian Coldea
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Florian Coldea, şeful interimar al SRI
Florian Coldea, şeful interimar al SRI

Conducerea SRI este chemată săptămâna viitoare în Parlament, în urma declaraţiilor făcute de Elena Udrea. Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, va fi chemat în faţa Comisiei de control a SRI pentru a răspunde întrebărilor despre acuzaţiile conform, cărora acesta  controlează viaţa politică.

UPDATE: ”Coldea cere timp pentru a putea să-şi rezolve problemele interne (…). Practic, are nevoie de timp pentru a muşamaliza lucrurile. Eventual, până mă “rezolvă” pe mine.”, a scris Elena Udrea pe o rețea de socializare.

UPDATE: Conducerea interimară a SRI, audiată de Comisie după finalizarea anchetei interne în cazul Udrea

”Majoritatea aspectelor nu sunt de competenţa comisiei, ci de competenta organelor de cercetare şi cred că se va deschide şi un dosar de cercetare, să vedem dacă sunt adevarate cele declarate sau nu”, a declarat Teodor Atanasiu, membru în Comisia SRI.

Între timp s-a declanşat o anchetă internă la SRI după declaraţiile Elenei Udrea.

Elena Udrea a declarat, vineri, într-un interviu, că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA.

Udrea a mai declarat că fostul său soţ Dorin Cocoş i-a relatat că, la solicitarea actualului director interimar al SRI Florian Coldea, i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.

Udrea a spus că Florian Coldea este “depozitarul tuturor secretelor tuturor”, iar pe de altă parte are o foarte bună relaţie cu Kovesi.

Elena Udrea a scris, sâmbătă, pe o reţea de socializare, despre reacţiile pe care le-au produs dezvăluirile sale. Ea a constatat că s-a creat panică, pentru că ”a acuzat un general de serviciu secret” şi asta arată ”teama pe care o generează SRI-ul celor cu secrete în dulap”.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with