ANAF a pierdut procesul cu PICOMA, după 3 ani de procese

Asculta acest articol

700 de oameni au ajuns şomeri de la o firmă sătmăreană cu tradiţie de un secol în meserie

Fabrica de piele PICOMA Satu Mare este printre ultimele tăbăcării din România care mai funcţionează şi are o tradiţie în această meserie din 1912. Afacerea este continuată în familie de Petru Berende, care în perioada comunistă a lucrat ca mic meseriaş privat, având o blănărie în oraşul Ardud.

Între anii 1990 şi 1996, familia pleacă în Austria, unde membrii săi au avut statut de refugiaţi, după cum ne relatează Irina Felicia Berende.

Familia Berende cumpără şi reutilează Fabrica de piele

În 1996 familia Berende se întoarce în România şi cumpără Fabrica de Piele din Satu Mare, prin licitaţie, de la Fondul Proprietăţii de Stat, achitând echivalentul în lei a 350.000 DM.
În vremea aceea, Fabrica de piele era într-o stare deplorabilă, nu se mai făcuseră investiţii din 1960. Pentru a fi în pas cu vremurile, patronii încep reutilarea fabricii, asigurând o ieşire spre Occident, mai ales că fiul lor, Andrei Petru Berende,  cunoaşte cinci limbi străine: engleza, germana, italiana, rusa şi maghiara. De altfel, el continuă această meserie, la rândul lui fiind iniţiat în tăbăcărie şi continuând studiile în acest domeniu 5 ani în Italia, la Institutul Galileo Galilei din Arzignano.
El este cel care mergea la expoziţii internaţionale, de unde a adus tehnologie şi în acelaşi timp şi tehnologi, persoane la vârsta pensionării, dar cu o experienţă vastă în domeniu.

Criza şi căutarea de soluţii

La cumpărarea fabricii au fost preluate şi debitele şi creditele firmei. De plătit a fost destul, mai ales că din 1990 până la momentul cumpărării în 1996 nu s-a achitat nicio contribuţie către stat pentru cei 220 de angajaţi, iar de încasat nu prea a fost ce.
În 2008 vine criza, când toate se duc la vale şi atunci patronii se orientează către producţia de încălţăminte. Se porneşte aşadar producţia şi dintr-odată se trezesc că dobânzile la credite ajung la 150%. Au probleme cu băncile, merg şi reeşalonează datoriile ca să poată face faţă plăţilor. Cu mare efort reuşesc să se redreseze, după ce fac piele de calitate şi sunt cunoscuţi pe piaţa producătorilor de încălţăminte din ţară. De asemenea, vând piele finită şi pe piaţa externă, în special în Germania.
Pentru a supravieţui crizei din anii 2008-2011, la sfârşitul lui 2009 deschid primele magazine proprii – Casa Pielii, ajungând în 3 ani la 28 de magazine, luate în chirie de la alte firme multinaţionale.

O asociere generatoare de conflicte

Totodată, patronii de la PICOMA se orientează pe piaţă şi observă că brandul Leonardo SRL şi-a închis porţile prin falimentul definitiv şi irevocabil în martie 2015. Încep o negociere cu patronul Leonardo SRL, Florin Panea, el rămânând cu aproximativ 60 de magazine, dar pe o nouă firmă. Vin cu ideea să se asocieze şi să constituie o nouă firmă – Leonardo Shoe Market, care de-a lungul timpului suferă mai multe schimbări de acţionariat, dar în final rămânând cu 50% Panea Florin şi cu 50% Irina Berende.
Au convenit să ducă marfă în PMV, cu proces verbal de custodie în care toată marfa aflată în custodie la Leonardo Shoe Market este proprietatea firmei Berende Creation, până la plata integrală a facturii. De asemenea, s-a convenit ca în fiecare săptămână, lunea să se facă rapoartele de vânzare de pe săptămâna anterioară, Berende să facă facturile, iar Panea să plătească, având în vedere că el a fost şi este administrator unic.
Patronii de la PICOMA fiind de bună credinţă, au considerat că problema lor este să facă la Satu Mare producţie de încălţăminte exclusiv din piele la exterior şi la interior, produse de care magazinele Leonardo duceau lipsă. Mai ales pentru că în momentul acela niciun producător nu mai voia să dea marfă datorită falimentului mare şi răsunător al Leonardo SRL.
Patronii de la PICOMA credeau că prin contractul de PMV nu aveau foarte mari riscuri, mai ales că săptămânal se făceau raportările şi plăţile. Dar în momentul în care aveau o valoare foarte mare de marfă livrată în custodie, pe patru firme: BERENDE CREATION, BERENDE INVEST, BERENDE SHOES şi PICOMA SA, în valoare de aproximativ 40 milioane lei (echivalentul a 8.800.000 euro), pe 15 noiembrie 2016 le este interzis accesul în societatea LSM la toate persoanele din familia Berende. Este vorba de: BERENDE DOREL, pmv-ist la firmele BERENDE CREATION, BERENDE SHOES şi PICOMA SA, BERENDE IRINA la firma BERENDE INVEST şi acţionarului BERENDE DORA LIGIA, în acea vreme cu 50% acţionariat şi lui BERENDE ANDREI, în acea vreme şef depozit la LEONARDO SHOES MARKET SA.
Tot atunci se angajează o firmă de security, iar Berende Andrei este scos afară din firmă cu forţa, iar celorlaţi li se transmite verbal că le-a fost interzis accesul în firmă şi au fost ameninţaţi cu Antifrauda, ANAF şi DIICOT. Din acea dată nu mai au acces la nicio informaţie şi este trimisă o circulară către toate magazinele, birourile şi depozitele în care se specifică că din momentul acesta familia Berende este PERSONA NON GRATA. Mai mult, în mai 2017 le sunt sistate definitiv chiar şi informaţiile legate de marfă în consignaţie.

Începe calvarul prin controalele Antifraudă

Din momentul acela, pentru grupul de firme Berende a început calvarul. Au început controalele Antifraudă Oradea, ANAF. Erau zile în care veneau şi cu patru echipaje de la Antifraudă, a câte două persoane „să ne intimideze şi să ne facă să cedăm în faţă lui Panea Florin”, ne spune Irina Felicia Berende.
Inspectorii Antifraudă Oradea le cereau documente în original să le transporte la sediul din Oradea, care conform legii reprezintă un abuz. Le-au pus la dispoziţie un birou şi toate documentele originale. Acolo au stat până la ora 23 noaptea şi au tot primit dispoziţii telefonic de la şefii lor din Oradea, să încarce documente originale de la firma Berende Creation, dar la urmă constatând că duceau documente şi de la alte firme din grup.
La plecare, au întrebat pe ce bază duc documentele respective, au ezitat şi au spus că vor face un proces verbal care ne va fi trimis. Atunci patronii s-au opus şi au spus că documentele originale nu pleacă fără proces verbal.
A trecut o lună, două luni, zece luni şi niciun semn. După vreun an, vine un control de fond la Picoma SA şi aveau nevoie de actele originale ale firmei. Îi apelează telefonic şi li se spune că doamnele nu mai lucrează acolo, că au fost transferate şi că o să li se trimită actele retur, dar că nu s-a lucrat la ele nimic.
În perioada următoare, apar doi inspectori de la Antifraudă cu documentele toate în cutii şi vor să facă proces verbal de predare-primire a documentelor. Patronii nu sunt de acord şi le spun că e posibil să lipsească facturi originale, documente de casă sau alte lucruri, aşa că cere să vină o firmă de arhivare care să le identifice şi să poată semna procesul verbal. Cei doi domni îi anunţă că întrucât ei vor veni în control la toate firmele din grupul Berende, ei vor face controalele. Zis şi făcut. Încep să vină când au chef, la orice oră, la ora 3 după-masa când cei de la contabilitate se pregătesc de mers acasă, cer documente aiurea, fără noimă, nu se prezintă cu delegaţia de serviciu, insignă şi nici înştiinţarea de control.

ANAF anulează codul TVA la trei firme

După 3 luni de zile, ANAF anulează codul TVA la trei firme: BERENDE SHOES, SABRINA ITALSTYLE şi BERENDE INVEST. Cer documentele în copie, le primesc şi după două zile vin să facă procesul verbal, dar susţin că nu le-au primit.
Atunci patronii le spun că fără un document clar nu mai dau nicio copie şi că ei vor trimite cu opis şi confirmare de primire la Antifraudă Oradea. Ei se consideră de-a dreptul hărţuiţi, nu mai aveau „timp de clienţi şi furnizori, pentru declaraţii lunare, pentru cursul normal al producţiei şi desfacerii de marfă, pentru angajaţi şi salarizare”. Îi bombardau cu tot felul de procese verbale şi de date pe care să le prezinte la Antifraudă la Oradea, cu aceleaşi documente cu care au fost de minimum cinci ori. Ei consideră că le-au fost călcate în picioare toate drepturile, deoarece întocmeau proces verbal la două firme consecutiv pe acelaşi număr de înregistrare, şi le anulează codul de TVA la ambele, pe motiv că nu justifică activitatea.
La final, inspectorii îi roagă să trimită plicul cu documentele la Antifraudă Oradea, prin poştă, cu confirmare de primire. După câteva zile, ANAF Satu Mare îi înştiinţează că au pierdut codul TVA, deşi plicul cu documentele încă nu ajunsese la Oradea pentru a fi evaluate firmele, dacă corespund sau nu din punct de vedere al codului TVA.

Începe şirul proceselor în justiţie

Patronii intră în instanţă cu firmele  SABRINA ITALSTYLE, BERENDE INVEST şi BERENDE SHOES şi fac contestaţie pentru anularea deciziei anulării codului de TVA. Fac către ANAF Satu Mare minim cinci declaraţii D088  pentru  a le reda codul de TVA, pentru că în felul acesta nu pot lucra şi trebuie să sisteze toată producţia pe toate punctele de lucru şi să concedieze sute de persoane din Satu Mare, Oraşul Nou şi Sanislău, precum şi din toate magazinele din ţară. Cererile li se resping de fiecare dată pe motiv că nu pot justifica activitatea.
La momentul respectiv, Berende Invest avea cifra de afaceri pe 2013 de 502.739 lei,  pe 2014 de 1.588.072 lei şi în 2015 de 3.244.490 lei, conform bilanţurilor anuale. Cifrele se dublează an de an, iar ei îi hărţuiesc şi spun că cifrele din bilanţ sunt vorbe, iar ce spun ei sunt adevăruri.
Trec anii „2014, 2015, 2016 cu o teroare în care ne ţin cu tot felul de procese verbale la toate firmele, vin la Picoma SA de la ANAF Satu Mare cu adresa de inspecţie fiscală 2011-2014, văd că nu găsesc mai nimic şi trec abuziv în 2010 şi pe vremea aceea găsesc facturi de piele crudă, care le iau pe fiecare şi ne spun că suntem ultimul beneficiar al produsului şi ne taie tot TVA-ul şi ne pune impozit pe profit, majorări şi penalizări în urmă cu 5 ani, deşi achitasem la furnizor toate facturile şi am declarat şi achitat la stat. Sistează controlul şi fac verificări încrucişate cu furnizorii noştri, revin după un an, reîncep controlul, nu ni  se pun la dispoziţie procesele verbale de verificare încrucişată, le cerem furnizorilor noştri să ne trimită rif-urile de control încrucişat şi le întrebăm pe doamnele inspectoare de ce nu au anexat controalele încrucişate la rif-ul final al SC Picoma SA. Ne-au ameninţat contabilii că vor ajunge la puşcărie, ne-au ameninţat furnizorii şi nevestele transportatorilor că le vor fi luaţi bărbaţii de lângă ele dacă nu îi ajută să clarifice problemele cu Berende, deoarece stau de 3 ani pe ei şi nu le găsesc nimic”, precizează Irina Berende.

Decizia instanţei

După ani de hărţuire şi ameninţări, au primit şi deciziile definitive şi irevocabile la unele dintre firmele la care îi repun în drepturi retroactiv ca plătitor de TVA. Atunci, „ei vin cu o şmecherie: în data când se pronunţă instanţa definitiv şi irevocabil, ANAF ne cheamă să ne dea codul de TVA înapoi, dar numai de la data respectivă, deci noi pe perioada 2016-2017 rămânem o perioada fără cod de TVA”, ne spune interlocutoarea. Trebuie să facem regularizare şi să plătim tot TVA-ul de pe stoc ce este găsit la data anulării codului de TVA, deşi marfa nu a fost vândută.
Patronii se adresează ANAF să anuleze codul de TVA dat ironic, datorită faptului că au o sentinţă definitivă şi irevocabilă de la judecătorie şi o vor pune în aplicare retroactiv de la data anulării codului de TVA. Răspunsul ANAF pentru acea adresa transmisă, îi înştiinţează că dintr-o eroare le-a fost luat codul de TVA în 2016.
În şirul răutăţilor, interlocutoarea menţionează totuşi o excepţie: „am apreciat noua conducere a ANAF-ului, în persoana domnului SIPOS, că a avut puterea să recunoască „eroarea”, ştiindu-l ca pe un profesionist în domeniu încă de pe vremea Gărzii Financiare”.

Pagubele produse de erorile inspectorilor ANAF

Ca urmare a deciziei eronate a ANAF, după o bătălie în tribunale de aproape 3 ani, după ce au fost nevoiţi să concedieze peste 700 de persoane, au primit hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care anulează decizia abuzivă a ANAF-u1ui.
Normal ar fi ca inspectorii vinovaţi să răspundă pentru pagubele aduse şi contribuabilului, precum şi bugetului de stat. Deoarece, din 1996 până acum, grupul de firme Berende a plătit impozite către stat peste 40 milioane de euro. În prezent, în loc ca firma şi angajaţii să contribuie la buget, statul trebuie să plătească şomaj la cele peste 700 de persoane care au ajuns pe drumuri.
Cât priveşte patronii fabricii de piele, în loc să produce piele şi încălţăminte, lucru la care se pricep, sunt nevoiţi să se războiască cu organele de control de la ANTIFRAUDĂ şi ANAF, să se ţină de procese cu instituţiile statului. Lipsindu-le obiectul muncii, din cauză că nişte funcţionari au comis o „eroare”, patronii au acum timp de făcut documente către Judecătorie şi către CEDO. Ba chiar îşi fac planuri să reloce activitatea firmei în Republica Moldova. Asta ca să nu mai adăugăm, pe lângă bani, şi pierderile colaterale: întreruperea cursului unei tradiţii de un secol, vieţi şi sănătate distruse, un viitor incert pentru copiii patronilor şi ai angajaţilor deveniţi şomeri.