Image 1
Image 2

Alexandra Prodaniuc a încântat sătmărenii cu un recital al maturităţii artistice

Alexandra Prodaniuc
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Alexandra Prodaniuc
Alexandra Prodaniuc

Născută şi crescută la Satu Mare ca om şi ca artist, pianista Alexandra Prodaniuc a oferit celor care iubesc muzica în oraşul ei natal un recital deosebit, joi seară, în sala Filarmonicii ”Dinu Lipatti”, după ce în urmă cu o săptămână cântase acelaşi program la Viena, oraşul unde trăieşte şi studiază de câţiva ani.

Dacă ar fi să definim pe scurt cele văzute şi auzite în sala de concert, am alege trei cuvinte: eleganţă, inteligenţă, curaj. Vizual şi tehnic, pianista s-a prezentat impecabil. Cei care îi cunosc evoluţia de când era elevă a Liceului de Artă au descoperit cu încântare o artistă matură, stăpână pe resursele sale, cu o construcţie sigură a discursului muzical, trecând cu fineţe de la pasajele de atac în forte la şiruri dantelate în pianissimo. Abordând partituri redutabile, le-a făcut să pară simple prin inteligenţa frazării, reuşind să transmită palpitarea neliniştită din Sonata în la minor de Schubert şi mai ales spiritul liber al lui Beethoven din ultima sa sonată pentru pian, în care am putut vedea cu ochii minţii căutările Titanului lipsit de auz, experimentele sale care prefigurau muzica ce se va scrie mult după el, creând ritmuri similare jazzului sau rafinamente impresioniste, pentru a lăsa apoi pana deoparte într-un punct final, resemnat şi mulţumit. Alexandra și-a asumat o mare provocare, un examen de maturitate autoimpus, pe care l-a trecut cu brio.

Aplauzele entuziaste din sală au confirmat triumful Alexandrei, iar cariera ei viitoare sperăm să fie una strălucitoare, pe măsura potenţialului arătat. Suntem chiar foarte curioşi cum va arăta un recital al ei în 2025.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with