Asculta acest articolÎn urmă cu cinci ani, în anul premergător alegerilor prezidenţiale, pe scena politică era mai multă agitaţie. Se sparse USL, iar PSD nu se ţinuse de promisiunea că îl va susţine la prezidenţiale pe Crin Antonescu. PNL îşi căuta un candidat care să răzbune neseriozitatea PSD. Victor Ponta făcea pe copilul nărăvaş care se lăsa rugat să-şi anunţe candidatura. Social democraţii nu vedeau pe nimeni altcineva capabil să-i reprezinte la prezidenţiale.
Toate sondajele îl dădeau câştigător, drept pentru care PSD nu-şi încăpea în piele de mândrie alimentând astfel aroganţa tânărului lor lider.
Faţă de 2013 pregătirile pentru prezidenţiele sunt mult întârziate. Fiind practic în anul pre-electoral încă nimeni nu şi-a anunţat candidatura.
Lui Klaus Iohannis i se deschide şi o altă perspectivă: şansa de a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului European. PNL pe bună dreptate are emoţii. Dacă rămân fără candidat, cutuma îi obligă să-l propună pe lider, adică pe Ludovic Orban.
Situaţia nu este roz nici la PSD. Din cauza condamnării, în dosarul referendumului, Liviu Dragnea ezită să-şi anunţe candidatura. Ca şi în cazul lui Victor Ponta, partidul face presiuni asupra liderului. Asta pentru că aşa este la PSD. Câtă vreme cineva este preşedinte se bucură de un respect nemărginit, vecin cu linguşirea la fel de nemărginită.
Cel care sparge gheaţa este Călin Popescu Tăriceanu. După un simplu sondaj, bine mediatizat, liderul ALDE a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte îşi urcă partidul în sondaje, pe de altă parte îşi rotunjeşte imaginea de candidat prezidenţial cu şanse reale.
De remarcat că, deocamdată, reuşeşeste să gestioneze bine situaţia netrezind invidia celor de la PSD. Mai mult, se strecoară ideea că ar putea ajunge în turul doi împreună cu Liviu Dragnea.
Se merge atât de departe cu speculaţiile încât se afirmă că Iohannis nu se va califica în turul doi. Se are în vedere candidatura lui Dacian Cioloş, a liderului USR, a Monicăi Macovei, puzderia de candidaţi conducând la electoratul de dreapta. Afirmaţia nu se suţine. De fiecare dată au fost mai mulţi candidaţi pe dreapta şi, totuşi, electoratul s-a concentrat pe unul singur.
Este deja un postulat că PSD nu poate câştiga alegerile prezidenţiale. Explicaţia este simplă: într-o proporţie covârşitoare alegătorii români se declară de dreapta. Votează în consecinţă cu ocazia fiecărui rând de alegeri. Ion Iliescu a fost o excepţie. La primele alegeri era considerat un emanat al revoluţiei, iar în 2000 a avut şansa de a intra în finală cu Corneliu Vadim Tudor.
Necalificarea unui candidat al dreptei în turul doi ar repeta fenomenul de la prezidenţialele din anul 2000. Mugur Isărescu şi Theodor Stolojan, doi candidaţi redutabili, au fracţionat electoratul dreptei. Se poate repeta figura în 2019?
În politică totul este posibil. Electoratul este volatil. Imprevizibil, se lasă sedus de emoţii. Este, din păcate, şi uşor de manipulat. În era ştirilor false, cel care manipulează mai mult are şanse să câştige. După scandalul Facebook partidele îşi pun mari speranţe că pot înşela alegătorii dacă ştiu specula reţelele de socializare.
