Asculta acest articolDe la instalarea primului guvern rezultat în urma parlamentarelor de la sfârșitul anului 2016 în PSD totul se întâmplă cu viteză.
Într-un singur an două guverne au epuizat două mandate de câte patru ani. Judecând după perioadele guvernelor – Grindeanu (2016-2020) și Tudose (2020-2024) – PSD se află în anul 2025. Abia a fost instalat guvernul Viorica Dăncilă.
Teoria relativității a lovit și partidul. Cu trei ani înainte de termen în PSD au loc alegeri pentru o nouă echipă de conducere.
Există o singură excepție: nu se alege președintele. Restul, după o campanie electorală fulger, intră în competiție.
Este un fel de a spune că este o competiție. Până și copiii știu dinainte rezultatul. Propunerile în sine țin loc de alegeri. Găselnița cu regiunile pune semnul de egalitate între vot și propunere. Tot o învârteală este și desemnarea candidaților pentru vicepreședinți pe regiuni, câte o pereche, ca în familia tradițională, un bărbat și o femeie.
S-au făcut auzite câteva voci de nemulțumiți, dar partidul fierbe. Ceea ce a făcut Dragnea echivalează cu o revoluție. Ca la fiscalitate. Numai că armata pesedistă este cea mai conservatoare. Nu-i plac schimbările bruște. Dar le înghit. Pentru că sunt disciplinați. Până la un punct. Când sunt create condițiile de schimbare își abandonează liderul și trec în spatele următorului.
Liviu Dragnea se află la apogeul puterii sale. Oare nu a venit prea repede? Se bazează, desigur, pe una dintre măsurile pe care le-a luat: creșterea salariilor. Încet, încet realitatea economică demonstrează că este o creștere nominală, prețul vieții crescând peste nivelul majorărilor.
Pentru că PSD învârte morișca timpului foarte, foarte repede, erodarea la guvernare acționează tot foarte repede. Câteva sondaje, prezentate ciuntit, arată că PSD a scăzut dramatic, cu peste zece procente. Dacă se vor confirma, tot în spiritul teoriei relativității, varianta PSD, nu sunt excluse alegeri anticipate. Greu de crezut însă că parlamentarii vor pleca de bună voie acasă.
Parlamentarii pot pleca înainte de termen, dar în alt partid. Aleșii PSD, cei neagreați de conducere, știu că în 2020 nu se vor regăsi pe listele partidului, indiferent de prestația lor. Cum totul depinde de relația fiecăruia cu Liviu Dragnea, după congresul de azi se creează premisele coagulării unui grup disident. PSD poate pierde majoritatea parlamentară la fel cum a pierdut-o după alegerile din 2004. Acesta este riscul cel mai mare la care expune Liviu Dragnea partidul.
Dacă Victor Ponta ar fi rămas în PSD, ca simplu membru, este foarte posibil ca în jurul lui să se fi creat un nucleu, o grupare capabilă să rupă o bucată suficient de mare ca să încline balanța majorității parlamentare. Dintre actualii opozanți ai lui Dragnea se detașează Codrin Ștefănescu. Personaj pitoresc mai mult decât politician, el nu pare să aibă capacitatea de a aduna în jurul său un grup consistent. Liviu Dragnea este posibil să fi avut în vedere acest lucru. Există însă un Mihai Tudose, un Adrian Țuțuianu, politicieni puternici, “grei” care îl îngrijorează pe Dragnea.
Organizat cu atâta migală, demnă de o cauză mai bună, congresul PSD din 10 martie nu poate oferi surprize de proporții. Congresul anticipat este însă o mare pierdere de imagine. PSD pare deja un partid din alte vremuri, care și-a creat propria lui teorie despre relativitatea puterii.
