Image 1
Image 2

Ajutorul de deces se majorează

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Proiectul de buget pe 2020 prevede modificări și în privința ajutorului de deces. Vestea este una bună fiind că proiectul de buget prevede majorarea acestui ajutor. Ajutorul de deces se acordă astfel: 5.429 lei asiguratului sau pensionarului (cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019, când se acordau 5.163de lei); 2.715 lei unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului (cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când se acordau 2.582 de lei).

Și în 2018 a avut loc o creștere semnificativă a acestui ajutor, respectiv s-au acordat 4.162 de lei pentru decesul asiguraților (cu peste 1.000 de lei mai mult față de anul 2017), iar pentru decesul unui membru de familie al acestora a fost oferită suma de 2.081 de lei (cu peste 500 de lei mai mult față de 2017). Ajutorul de deces se acordă în cazul morții unui asigurat, unui pensionar sau unui membru de familie al acestora.

Casa Națională de Pensii Publice spune că ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită soţului supravieţuitor, copilului, părintelui, tutorelui, curatorului sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile cauzate de deces.

În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns