Image 1
Image 2

Adi Rus: Sunt fericit! Mi-am îndeplinit un vis, am jucat în echipa României!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Tricolorii ocupă locul 3 în grupă după șase etape

Adrian Rus, proaspătul internațional al României, n-a rezistat tentației de a trece acasă pe la Satu Mare. Așa că, la câteva ore după meciul cu Malta, în care a debutat în echipa tricoloră, Adi Rus s-a îmbarcat în avionul de Satu Mare și a ajuns acasă.

Noi n-am scăpat prilejul, l-am contactat și am stabilit o întâlnire. Iar Adrian Rus n-a venit cu mâna goală, ci cu un tricou al echipei naționale pe care l-a oferit subsemnatului.

– Felicitări Adi pentru debut. Cum a fost?
– Am fost emoționat la început, mai ales în momentul în care s-a cântat imnul României și când am auzit ovațiile și uralele suporterilor. Pentru mine a fost un vis care s-a realizat. Sunt fericit! Apoi, am intrat în joc și am trecut peste emoții. :i cu ajutorul lui Chiricheș, un jucător de la care am multe de învățat.

– Dar meciul naționalei nu a fost unul foarte bun. Lumea aștepta spectacol și goluri multe.
– Aveți dreptate în parte. Totuși, am început bine, echipa a jucat spactaculos, am avut ocazii mari, dar n-am marcat decât un singur gol. Important este însă că am câștigat cele 3 puncte care pot conta foarte mult în ce privește calificarea. Din punctul meu de vedere un dublu 1-0 cu Malta și cu Norvegia este de preferat unei victorii la scor cu maltezii și unui egal cu nordicii. Apoi am fost trei debutanți în teren, fapt care a contat într-o oarecare măsură.

– Tu ai avut trei apariții în atac, la toate ai atins mingea, prima dată putând spune că ai avut o ocazie.
– Da, îmi place să urc în atac, mai ales la fazele fixe. La prima fază am încercat să trimit pe poartă, dar un fundaș a deviat mingea.

– Cu cine ai stat în cameră?
– Cu Florin Ștefan, fostul meu coleg de la Sepsi și de la tineret, debutant și el în meciul cu Malta. Ne înțelegem bine.

– Ce ți-a spus Cosmin Contra după meci?
– M-a felicitat și m-a încurajat și mi-a mai spus că va conta și în viitor pe mine. Mi-a mai cerut să mă impun la echipa de club.

– Apropo, cum stau lucrurile la Mol Vidi?
– Cred că acum lucrurile vor merge pe un făgaș normal. Mă voi pregăti cu seriozitate și am convingerea că îi voi convinge pe antrenori să mă titularizeze.

– Părinții tăi au fost la meciul cu Spania, când ai stat pe bancă, dar nu și la cel cu Malta când ai jucat. De ce?
– Speram să pot să-i duc și la meciul de la Ploiești, meci la care am fost anunțat că voi juca. S-au cam speriat însă de viața agitată, tumultul, aglomerația din București și au preferat să vină acasă. Dar am venit eu acum la ei.

– Ce le transmiți sătmărenilor?
– Hai România!

Remiză între Suedia și Norvegia

Imediat după România – Malta au început și celelalte două meciuri ale Grupei F. Ne putem considera norocoși pentru că Suedia n-a bătut Norvegia și astfel nu s-a distanțat în clasament. S-a înregistrat doar o remiză, scor 1-1. Spania n-a avut emoții cu Feroe, victorie cu 4-0.

CLASAMENT
1.Spania        6 6 0 0 17-3 18
2.Suedia       6 3 2 1 13-8 11
3.România 6 3 1 2 13-7 10
4.Norvegia    6 2 3 1 11-8 9
5.Malta        6 1 0 5 2-13 3
6.Feroe        6 0 0 6 3-20 0

Programul grupei:
• 12 octombrie: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
• 15 octombrie: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
• 15 noiembrie: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
• 18 noiembrie: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns