Image 1
Image 2

Actorul şi dramaturgul Sam Shepard a murit la vârsta de 73 de ani

Sam Shepard
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sam Shepard
Sam Shepard

Actorul şi dramaturgul Sam Shepard s-a stins din viaţă joia trecută, 24 iulie, în casa sa din Kentucky, din cauza unor complicaţii survenite în urma sclerozei laterale amiotrofice, a declarat Chris Boneau, purtător de cuvânt al familiei.

Boneau a cerut păstrarea intimităţii familiei ”în aceste clipe dificile” declarând că funeraliile vor fi făcute în mod privat.

În cursul carierei sale îndelungate, Shepard – al cărui nume complet era Samuel Shepard Rogers III – a scris peste 40 de piese de teatru şi a fost nominalizat şi la Premiile Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din filmul ‘The Right Stuff’, din 1983. Shepard a câştigat şi un premiu Pulitzer pentru piesa ‘Buried Child’ , din 1979.

Shepard a jucat în ‘Steel Magnolias’, ‘Black Hawk Down’ şi, cel mai recent, în ‘Bloodline’ produs de Netflix.

De la moartea tragică a actorului, omagiile au fost neîntrerupte pentru acesta. Regizorul Ava DuVernay a scris pe  Twitter: ”Sam Shepard. De fiecare dată când apărea pe ecran, ştiai că eşti pe mâini bune. O scenă din Days of Heaven. Să se odihnească în pace şi iubire.”

Actorul Antonio Banderas a scris la rândul său: ”Jeanne Moreau, Sam Shepard, vă mulţumesc pentru că ne-aţi încântat cu 24 de cadre pe secundă. RIP.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns