Asculta acest articolÎn timpul referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu s-a iscat o dezbatere aprinsă despre numărul alegătorilor din România. Listele electorale din care nu erau scoase persoanele decedate i-au salvat scaunul. Nu s-a ştiu şi nu se ştie nici până în ziua de azi câţi alegători sunt în realitate. Singurul lucru sigur sunt cele 7-8 milioane de cetăţeni care se prezintă la vot. În procente, nu depăşesc decât rareori 50-55%. Dar de la ce bază se porneşte pentru a se stabili procentul celor care se prezintă la vot?
Găina moartă a întocmirii listelor se aruncă dintr-o ogradă în alta, de la Autoritatea Electorală centrală la guvern şi evidenţa populaţiei.
Indiferent de numărul celor înscrişi în listele electorale permanente, la parlamentare se constată o prezenţă ceva mai slabă decât la prezidenţiale şi la alegerile locale.
Când miza lipseşte, când nu apare votul negativ, când nu se doreşte schimbarea cu orice preţ a unui guvern nepopular, absenteismul este mare. Cam într-o astfel de situaţie ne aflăm în 2016. Chiar liderii politici se plâng că abesenteismul va fi foarte ridicat. Unele partide sunt avantajate, altele au de suferit. Cu cât sunt mai mulţi votanţi cu atât creşte nivelul pragului electoral de care se împiedică partidele mici. Singurul partid mic care este avantajat de o prezenţă slabă la vot este UDMR. Dar cu condiţia ca populaţia maghiară să răspundă chemărilor liderilor UDMR la urne. Neintrarea UDMR în parlament ar fi catastrofală pentru minoritatea maghiară, şi mai cu seamă pentru liderii care s-au balcanizat, fie în parlament, fie la conducerea unor instituţii din provincie.
O problemă a absenteismului o are PNL. A încercat din răsputeri să-i aducă pe românii din străinătate la vot. Nu sunt deloc semne că ar fi reuşit. S-au înscris pe listele electorale doar câteva mii. Cam la nivelul unui orăşel. Eşecul poate fi pus pe seama iniţiatorilor. PNL şi-a pus multe speranţe în această lege, dar succesul nu a venit.
Aşadar, pe primul loc la abesenteişti trebuie să-i punem pe românii din străinătate. Ca şi altă dată, probabil că din cele 3 milioane de care se vorbeşte vor vota circa 100-150 de mii. Există şi opinia că fiind departe de ţară, neplătind aici impozitele, nu ar avea căderea să decidă rezultatele alegerilor.
Absenteismul masiv vine, totuşi, de la lipsa de interes a cetăţenilor din ţară faţă de oferta politică. Numărul celor care nu votează este mai mare decât al celor care se prezintă la vot. Dar cea mai mare parte a lor participă la campaniile electorale. Absenteiştii sunt cei mai mari critici ai partidelor politice. Ei sunt şi cei mai mari nemulţumiţi şi de rezultatele alegerilor. Nu le convine de cei care au fost aleşi, nu le place cine a ieşit pe primul loc, ce partide formează majoritatea parlamentară.
Fiind de regulă persoane active, cei care nu se prezintă la vot, au totuşi, opţiuni politice. În timpul campaniilor electorale, având opinii ferme influenţează votul celor care se prezintă la vot. Prin urmare, partidele nu pot face abstracţie de cei care nu se prezintă la vot. Se numără printre absenteişti şi persoane care au carnete de partid. Dacă nu le convine candidaţii aflaţi pe liste nu se deranjează în duminica alegerilor să se deplaseze până la o secţie de votare. Dacă, de ochii şefilor se duce la vot, pune de două ori ştampila astfel că votul său nu este valabil. De fapt în semn de protest faţă de partidele politice, o parte dintre votanţi ştampilează de două, trei ori buletinele. Uneori numărul buletinelor anulate fiind foarte mare şi acei cetăţeni pot fi socotiţi în marea armată a absenteiştilor.
