Image 1
Image 2

60 de sătmăreni pot să-şi piardă ajutorul social dacă refuză munca

12 persoane din 60 beneficiare muncesc în folosul comunității la Satu Mare
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
12 persoane din 60 beneficiare muncesc în folosul comunității la Satu Mare
12 persoane din 60 beneficiare muncesc în folosul comunității la Satu Mare

ANOFM anunță că o nouă lege a intrat în vigoare

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că refuzul unui loc de muncă poate duce la pierderea venitului minim garantat, cunoscut ca ajutor social.

Potrivit comunicatului ANOFM, persoanele apte de muncă beneficiare ale Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat pot pierde ajutorul social dacă refuză un loc de muncă sau refuză să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.

Legea a intrat în vigoare săptămâna aceasta

Legea nr. 192 din 2018 a intrat în vigoare începând cu 22 octombrie 2018, legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Potrivit noilor prevederi, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.

“În această situaţie, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social”, anunță ANOFM.

Legea nr. 416 din 2001 prevede că persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.

12 persoane din 60 beneficiare muncesc în folosul comunității la Satu Mare

Prin persoană aptă de muncă, conform prevederilor Legii nr. 416/2001, se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare care o fac aptă pentru prestarea unei munci.

În municipiul Satu Mare sunt la ora actuală 60 de beneficiari de venit minim garantat. Din cele 60 de familii care primesc ajutor social, 12 prestează muncă în folosul comunității, celelalte familii neîncadrându-se cu niciun membru în categoriile de persoane apte de muncă.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with