Image 1
Image 2

6 echipaje sătmărene premiate la concursul de ştiinţe şi robotică RoSEF 2019 de la Suceava

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada 6-8 septembrie, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional de Ştiinţă şi Inginerie pentru Elevi RoSEF.

În competiţie au intrat proiecte ale elevilor din 10 judeţe ale României, printre care şi Satu Mare, şi un proiect al unei echipe de elevi din Belgia. Lucrările au fost grupate pe 4 categorii tematice – ştiinţe, ştiinţe aplicate, robotică şi tehnologia informaţiei – şi pe două categorii de vârstă. Din juriu au făcut parte jurnalişti de ştiinţă, cercetători şi inventatori. Preşedintele juriului a fost jurnalistul şi scriitorul Alexandru Mironov, Doctor Honoris Causa al USV. Câştigătorii concursului RoSEF 2019 vor forma echipa reprezentativă a României pentru concursuri din Statele Unite, Olanda şi Emiratele Arabe Unite. Pe lângă premiul obţinut la juniori de Iuliana Paula Huşanu, de la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret, şi la categoria seniori au fost recompensate cu medalii proiecte ale unor elevi suceveni. Preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus, profesorul Victor Şutac, a spus: “Suceava este, de peste zece ani, promotorul celor mai interesante proiecte de ştiinţă ale elevilor din România şi centrul în care se pregăteşte participarea României la competiţiile internaţionale”.

După cum ne-a spus prof. univ. dr. Dan Milici, prodecanul instituţiei organizatoare, elevii sătmăreni care au participat la această competiţie de înaltă ţinută au dovedit o bună pregătire teoretică şi practică, şi-au ales proiecte interesante, iar profesorii care-i pregătesc dovedesc multă dăruire. În Satu Mare sunt centre de excelenţă care fac lucruri interesante.
La acest concurs ajuns la cea de a X-a ediţie judeţul Satu Mare a fost reprezentat de patru echipaje de la Centrul de Excelenţă al Şcolii gimnaziale nr. 1 din Carei, profesor Ovidiu Motişan, Colegiul “Mihai Eminescu” – un echipaj condus de profesoara Geta Cozma – şi Liceul German “Johann Ettinger”, cu un echipaj condus de profesoara Rodica Moise. Se cuvine subliniat faptul că cele 6 echipaje sătmărene au fost în competiţie cu alte 44 de echipaje din 9 judeţe ale ţării. Toate echipajele de la noi din judeţ au urcat pe podium.

Iată locurile ocupate şi numele participanţilor: Carei – Premii: medalia de argint -premiul II – Flashing light (Czier Balazs, Leim Dennis, Şorian David) – clasa a V-a; medalia de argint – premiul II – Roboinfrared IR1/IR2 (Oneţ Denisa, Oros Carla) – clasa a VIII-a; medalia de bronz – premiul III – Traffic lights (Bohony Mark, Bonte Anghel, Szenaşi David) – clasa a VI-a; medalie de bronz – premiul III – Line follower robot1/robot2 (Ardelean Cătălin, Fuzi Răzvan, Paul Gabriel) – clasa a VII-a. De la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” au participat elevele Simina Bârle şi Călina Oprea, care au ocupat locul II – medalia de argint, iar de la Liceul German “Johann Ettinger” elevii Daniel Potor şi Patrik Batori, clasaţi pe locul III – diploma de bronz. Echipele din Carei au fost însoţite la Suceava şi de profesorul Nicolae Moldovan, directorul şcolii.

Rezultatele ne onorează şi măresc numărul de diplome câştigate anul acesta de elevii de la robotică după cele câştigate în primăvară la Olimpiadele judeţene şi naţionale. Şi noi transmitem felicitările noastre câştigătorilor!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with