Image 1
Image 2

400 milioane de euro ar putea intra suplimentar la buget

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvernul ar putea beneficia de un venit suplimentar la buget de 400 mil. euro în urma deciziei favorabile României în procesul pe care l-a avut cu compania italiană de utilităţi Enel, ceea ce va reprezenta o gură de oxigen pentru veniturile buge­ta­re, tensionate în acest an ca urmare a reducerii de taxe.
Cele 400 mil. euro ar reprezenta, dacă vor intra anul acesta la buget, circa 0,25% din PIB, semnificativ în condiţiile în care deficitul bugetar este prevăzut la 2,96% din PIB, iar pe primele două luni veniturile sunt în scădere nominală faţă de anul trecut, scrie Ziarul Financiar.

Reprezentanţii Enel s-au de­cla­rat dispuşi să achite încă de anul acesta prejudiciul stabilit faţă de statul român, după ce Curtea de Arbitraj de la Paris a decis ca italienii să restituie circa 400 mil. euro României.

Compania se obligase să achiziţioneze o parte sau întregul pachet de 23,57% din ac­ţiunile fostei Elec­trica Muntenia Sud.

 
„Avem posibilitatea să plătim anul acesta acea datorie de 401 milioane de euro către statul român într-o singură tranşă. Vom respecta decizia luată de Curtea de la Paris. Vrem să lăsăm în urmă această problemă şi să ne ocupăm de investiţiile pe care le avem în plan în România“, a spus ieri Georgios Stassis, country manager Enel în România.

Pe de altă parte, compania a anunţat un buget total de investiţii de 329 de milioane de euro pe piaţa locală până la sfârşitul anului viitor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with