Image 1
Image 2

322 de elevi au susținut prima probă din sesiunea august – septembrie de Bac

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prima probă din cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat 2019 s-a desfășurat miercuri, 21 august, cu începere de la ora 9:00.

Proba scrisă la Limba și literatura română a fost susținută de 322 de candidați din totalul de 374 înscriși.
Conform informațiilor furnizare de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, nu au fost semnalate incidente.

În județul Satu Mare s-au înscris pentru examen 677 de candidați, dintre care 475 din promoția curentă și 202 din promoții anterioare.

Aceștia susțin probele de Bac la centrele de examen organizate la Liceul Tehnologic “Elisa Zamfirescu” Satu Mare și la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”.

La nivel național, peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune.

Calendarul probelor

Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat, sesiunea a doua a Bacalaureatului din acest an continuă astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Pe 23 august urmează proba obligatorie a profilului și pe 26 august proba la alegere a profilului şi specializării.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se desfăşoară în zilele de 27 şi 28 august, fiind urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă în 29 august. Evaluarea competenţelor digitale are loc în zilele de 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată în zilele de 2 şi 3 septembrie, conform unui comunicat al Ministerului Educației.

Afișarea rezultatelor

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, are loc pe data de 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with