Image 1
Image 2

Două licee sătmărene au zero reuşiţi la bac

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rezultatele finale, după contestaţii, obţinute la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2018, s-au afişat la centrele de examen şi sunt postate pe pagina web www.bacalaureat.edu.ro.

În conformitate cu rezultatele finale, la nivelul judeţului Satu Mare, din totalul de 1.821 candidaţi prezenţi, au promovat examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2018 un număr de 1.261 candidaţi, ceea ce reprezintă 69,25%. Rata de promovare înregistrată de candidaţii din promoţia curentă este de 73,75%. Pentru candidaţii din promoţii anterioare promovabilitatea este de 21,15%.

Rezultate în judeţ pe tranşe de medii

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu mare, ponderea rezultatelor candidaţilor reuşiţi, pe tranşe de medii, în conformitate cu rezultatele finale, este după cum urmează: 25,85% cu medii cuprinse între 6 şi 6,99; 31,48% cu medii cuprinse între 7 şi 7,99; 27,12% cu medii cuprinse între 8 şi 8,99; 15,54% cu medii cuprinse între 9 şi 10.
Ceea ce nu aflăm din comunicatul inspectoratului, este faptul că fiecare liceu are candidaţi respinşi, iar două licee sătmărene au zero reuşiţi la bac. Este vorba de Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Satu Mare (23 înscrişi, 11 neprezentaţi, 12 respinşi) şi Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu Carei (6 înscrişi, 3 neprezentaţi, 3 respinşi).

Rezultate la nivel naţional

Pe ţară, 44.401 de lucrări au fost contestate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, dintr-un total de 361.919 de lucrări, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei.
Astfel, la proba A (Limba şi literatura română) au fost contestate 18.705 lucrări din 118.113, la proba B (limba şi literatura maternă) – 496 de lucrări din 5.970, la proba C (proba obligatorie a profilului) – 13.542 lucrări din 118.269, iar la proba D (proba la alegere a profilului şi specializării) – 11.658 lucrări din 119.567.

1 comentariu

  1. In liceele cu zero reusiti la bac arata faptul ca profesorii nu si-au facut treaba ca urmare ar trebui penalizati cu restituirea salariilor pe un an pe care l-au ridicat in mod nemeritat !. Pt. ce au primit banii profesorii din aceste scoli ?, sa produca rebuturi ?. Si fara profesori rezultatul era identic !. Mai jos de atat nu se mai putea nicicum .

Lasă un răspuns

Connect with