Image 1
Image 2

Parlamentul înfiinţează o comisie pentru legile Justiţiei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Plenul Parlamentului a aprobat, miercuri, înfiinţarea Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei, în rândul membrilor numărându-se foştii minştri ai Justiţiei Florin Iordache, Robert Cazanciuc şi Cătălin Predoiu.

Comisia specială este formată din 23 de parlamentari, printre care social-democraţii Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Adrian Ţuţuianu, Robert Cazanciuc, liberalii Cătălin Predoiu şi Alina Gorghiu de la PNL, Marton Arpad (UDMR) şi Dorin Bădulescu (PMP), notează Mediafax.

În rândul obiectivelor asumate de Comisia specială se numără “înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală a modificărilor adoptate prin Legea 253/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, modificarea textelor în raport cu deciziile Curţii Constituţionale, emise începând cu 2014, şi prin care s-au admis excepţii de neconstituţionalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, punerea în acord a deciziilor pronunţate de CCR prin care s-au declarat neconstituţionale texte din Codul penal, punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală”, potrivit proiectului de hotărâre aprobat.

Comisia specială ar urma să primească toate actele normative care privesc domeniul justiţiei, aflate în procedură parlamentară la comisiile permanente, în vederea interpretării şi adoptării în corelare cu obiectivele comisiei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns